Silviu MăcrineanuAcest articol a fost citit de 1378 ori!
La noi în sat aveam și un om mai întârziat la minte, care locuia la marginea satului, într-o bojdeucă ridicată probabil de înaintașii săi. Era un tip înalt, și destul de bine legat, ceea ce îi permitea să execute diversele munci grele, la care sătenii îl chemau. Sau poate era mai legat tocmai datorită respectivelor munci. Oamenii îi dădeau ceva bănuți, obligatoriu mâncare, mai niciodată băutură. Îi mai dădeau și haine mai vechi, ale lui se uzau repede, datorită muncilor grele pe care le presta. Se exprima cu greutate și mânca des litere, mai ales că pe unele, precum „s” și „r”, nici nu le putea pronunța. Se bâlbâia, gângăvea, mă rog, tot tacâmul.
Îl chema Stan. Sau, în pronunția proprie, Tan.
La un moment dat un „om de bine” din sat, văzând viața amărâtă și singuratecă a lui Stan, s-a gândit să-i caute o femeie. Pentru că lucrurile se trec mai ușor în doi. S-a agitat el, a vorbit cu unul și cu altul, inclusiv prin satele vecine, iar într-o zi efortul i-a fost răsplătit. A aflat că la Căiata, destul de aproape de noi, era o femeie singură, care la rândul său era ramasă în urmă cu mintea. S-a urcat în căruță și s-a dus până acolo.
A vorbit cu femeia, i-a spus că i-a găsit un bărbat bun de însurat, și a convins-o să meargă să-l vadă. Dialogul dintre cei doi a fost probabil spumos, din păcate n-au fost martori care să-l relateze. Cert este că într-o bună zi căruța s-a oprit în fața bojdeucii lui Stan. Consăteanul nostru a ajutat-o pe femeie să coboare. Era trupeșă rău, avea un cap mare și un păr hălăciugă, care nu prea văzuse săpunul. O broboadă mare, ce cunoscuse vremuri mai bune cândva, ascundea și ea ce putea din partea superioară a făpturii.
Întâlnirea de gradul trei între cele două entități s-a produs în curte, în fața casei. S-au oprit unul în fața celuilalt, fără să se clintească, doar uitându-se unul la celălalt. Cum după câteva minute starea de încremenire continua, intermediarul i-a făcut semn energic femeii să zică ceva. Aceasta l-a privit mirată, apoi și-a amintit probabil ce caută în curtea respectivă, a tras un chicotit și a început să glăsuiască. Avea un glas special, care semăna cu zgomotul scos de pietrele de la moara lui Loe, când se frecau între ele.
-Bună ’iua! Cum te ’iamă?
-Pe mine?
-Ȋhâââ!
-Pe mine mă ciamă Tan.
-Aaaa…
-Da pe tine, cum te ciamă?
-Pe mine mă ’iamă Tana!
Răspunsul femeii l-a blocat momentan pe omul nostru. Apoi acesta s-a însuflețit brusc, a tras un fel de chiot, și a concluzionat:
–Io Tan, tu Tana! Ptiu, a dacului bodeala!
Nu vă mai povestesc despre faptul că la noi în sat expresia „Io Tan, tu Tana!” a pătruns în limbajul comun, fiind folosită frecvent, pentru că exprima sintetic o anumită situație.
Acest articol a fost citit de 1378 ori!
