Jurnal de bord – Da’ nici bogații, nici săracii…

Celor ce strâng averi peste averi, cu obstinație, ca niște hârciogi care cară în adăpostul subteran semințe peste semințe, opriți doar de terminarea secerișului, le recomand să-și viziteze mai des rudele din cimitire.

O vizită în cimitir ar trebui să le deschidă mintea, să le reamintească destinația finală a vieții, fie ea trăită în sărăcie sau opulență. Vrem nu vrem, mai departe de doi metri sub pământ nu putem ajunge. Și asta ar trebui să acționeze asupra felului în care ne trăim viața și – mai ales – a modului în care alegem să ne comportăm față de semenii noștri.

Binențeles că este vorba despre o recomandare retorică, știu bine că celor care fac din avuție scopul suprem în viață le lipsește acea zonă a creierului care le-ar permite să-și reseteze comportamentul, după o vizită în cimitir. Probabil că nu este vina educației, probabil că așa sunt născuți. Ba, în mod paradoxal, pentru unii dintre ei cimitirul este un prilej suplimentar de a-și clama luxul și bogăția, atât în timpul vieții cât și după moarte.

Vezi asta încă de la poarta cimitirului. Care are o alee centrală, pe care pot încăpea două mașini alăturate, și care are câteva sute de metri lungime. Ei, închipuiți-va că sunt oameni care plătesc 30 de lei că să intre cu mașina în cimitir, și să parcurgă o parte din alee. Două sute de metri, maxim trei sute. Să fim înțeleși, nu e vorba de cei care cară materiale pentru construcția sau repararea unui cavou. Și nici de cei care transportă bătrâni sau bolnavi, care se mișcă greu, și încearcă astfel să-i ducă cât mai aproape de destinație, ca să nu se chinuie. Nu! Este vorba de cei care vor să vadă lumea că au bani, și pot circula cu mașina lor scumpă pe oriunde le vor mușchii. Pentru că pot. Pentru că au bani. Ce dacă cimitirul ar trebui să fie un loc de reculegere și meditație, puțin zgomot de motor și niște fum de motorină nu strică.

E ciudat, nu?, să fii claxonat să te dai la o parte pe aleea din cimitir.

Aceeași categorie își pregătește cu grijă locul de veci, ca să iasă în evidență cât mai tare posibil, chiar și după moarte. Astfel au răsărit în cimitir adevărate căsuțe deasupra locului de veci. Ba uneori adevărate palate! Chiar dacă prin definiție locul de veci ar trebui să fie în aer liber, în bătaia vântului și a ploii. Astfel încât atunci când un cunoscut ce trece prin cimitir vede mormântul unui prieten, sau al unei rude, să-și poată odihni mâna câteva secunde pe cruce, să vorbească două-trei fraze cu mortul, să-i aprindă acestuia o lumânare, și să-și vadă de drum.

Palatele kitschoase ce năpădesc cimitirele ne prezintă, în evoluția lor, chiar evoluția societății românești post decembriste. Am văzut azi unul imens, făcut din cornier (ca balcoanele), cu geamuri clasice, prinse cu chit. Cornierul ruginește, așa că este vopsit periodic cu alb. Ca să fie mai „artistic”, în partea de jos arhitectul proiectant a pus un rând de geamuri de sticlă verde, cu inserții de sârmă. Ca la scara blocurilor de altădată.

Timpul a trecut, și au fost descoperite „lemnăria” de PVC și geamurile termopan. Culmea modernismului în materie de materiale pentru cimitir. Astfel de adăposturi au răsărit mai ceva ca ciupercile după ploaie. Mai ales că atrag ochiul mai dihai ca suratele lor mai sărace, din cornier. Cultura PVC-ului îi însoțește pe unii și după moarte.

Pe lângă toate acestea cimitirul este plin de minipalate. Din zidărie simplă, rareori, din marmură de cele mai multe ori. Marmură albă, gri, roșiatică, cu inserții de granit sau alte materiale. Edificii greoaie, cu aspect de buncăr, unde morții sunt ascunși bine, la adăpost de ochi străini, praf și microbi. Plăci somptuoase, din marmură sau bronz, ne destăinuie cine sunt locatarii. Nu m-am uitat atent, dar e posibil să fie prevăzute și cu vreo sonerie, ca să poți cere o audiență la decedatul.

Între ultimele două categorii m-a surprins existența uneia mai speciale. Cuburi de beton, îmbrăcate în pătrățele de ceramică. Vă mai amintiți gările de altădată, îmbrăcate în astfel de pătrățele, care alcătuiau uneori mozaicuri simple, în negru și verde? Mă bântuie și acum amintirea lor, ca unul care am făcut naveta cu trenul la greu, ani de zile. Puteți sa va imaginați o astfel de cladire deasupra unui mormânt? Să fie vorba de foști șefi de la CFR, care doresc să se simtă și pe lumea cealaltă ca la serviciu?

Un astfel de „monument” mă uimește la fiecare vizită, pentru că face notă distinctă, prin faptul că din ceramică s-au închipuit flori galbene și roșii, care-i dau un aer mai vesel.

monument

Există însă în cimitir și morminte ale unor oameni cu bani, care se disting doar prin faptul că s-au folosit materiale de calitate, iar modul în care arată atestă că au fost concepute de specialișți, de oameni de meserie, nu de cârpacii de la poarta cimitirului. Aici se vede diferența între a-ți face din ban un însoțitor în viață, sau un stăpân.

Spuneam că nu-i condamn în mod special pe oamenii stăpâniți de ideea de a epata și după moarte, e sădită în firea omenească sămânța acestui fel de a fi. Și când spun asta mă gândesc la șefii triburilor primitive, care porunceau să se ridice un tumul, vizibil de departe, peste mormântul lor. Și la conducătorii vikingi înmormântați cu tot cu corabia pe care o stăpâniseră. Și la faraonii înmormântați în piramide. Sau la Mausol, satrapul din Caria, și monumentul ridicat pentru amintirea sa, care se abătea de la toate cutumele grecești ale unei asfel de construcții. Sau la regii medievali, care ridicau domuri mărețe, în care știau că vor fi în mormantati, la vedere și spre veșnică amintire, ei și membrii familiilor lor. Sau la… Și la…

Închei cu versurile rapsodului popular, pe care la petreceri le cântă cu patos atât bogații cât și săracii:

Da’ nici bogații, nici săracii,

Nu trăiesc de două ori,

Nu se duc în rai cu sacii,

Nici cu carul tras de boi!

Please follow and like us:
 

0 Replies to “Jurnal de bord – Da’ nici bogații, nici săracii…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.