Cum am revazut Star Wars la 47 de ani !

Microbul meu de SF-ist incurabil, contaminat cu el încă de pe vremea fermecătoarei Colecții de Povestiri Siintifico Fantastice, ale cărei fascicule – găsite greu și rar la chioșcurile de ziare – îmi produceau o plăcere mai mare decât o înghețată “parfe” mâncată la Râmnicu Sărat, microbul acesta m-a făcut deci să revăd, pofticios – dar și cu o anumită detașare, re-reluarea episoadelor super epopeii cosmice Star Wars, difuzate în ultimul timp la  Pro TV.

Trebuie să spun că la primele, cele vechi din deceniul opt al secolului trecut, nostalgia m-a afectat mai tare, făcându-mă să nu observ mare lucru în materie de intrigă (parcă aveau și așa ceva, nu?).  Mi-am amintit cu plăcere faptul că – atunci când nu știam ce povești să-i mai spun seara la culcare lui Șerban – treceam cu ușurință de la Prâslea cel voinic la isprăvile viteazului Luke Skywalker și ale tovarășilor săi, strălucitorul CP3O și descurcărețul  R2D2. In schimb episoadele I-III (cele din epoca modernă) m-au făcut să cad pe gânduri. Deși nu  le revedeam decât a III-a oară, parcă aveam o pregnantă senzație de deja-vu!  Acțiunea îmi părea cunoscută, numele personajelor parcă-mi veneau pe limbă la simpla apariție pe ecran!

Unde-l mai văzusem oare pe roboțelul acela mic, vitezist nevoie mare, care scotea triluri șuierătoare și nu spunea niciodată Nu la ordinele stăpânului ? Și care cădea în picioare oricum l-ai fi aruncat, ca un hopa-mitică mioritic? Parcă într-o emisiune a lui Andrei Gheorghe, unde orbit de reflectoare a căzut de la 2 metri, fără să pățească totuși nimic, doar ledurile clipindu-i puțin a spaimă? Sau în clădirea Guvernului, unde scotea din carcasa de aluminiu eloxat tot felul de accesorii tehnice, cu care-și salva stăpânul din primejdie de fiecare dată: ba o ordonanță de guvern, ba o remaniere, ba o renunțare la Patrula Spațiului, care trebuia să-i păzească  integratele? Simțeam că sunt pe aproape…

Dar personajul acela mare cât un balaur și revărsat ca o pizza, cu ochi de reptilă, care când se uitau la tine te străbăteau ca razele X, dezgolindu-ți toate secretele, de la numărul de amante până la contul din bancă? Jabba the Hut îl strigau în Star Wars, dar sunt singur că ăsta nu este decât un pseudonim, pentru că băiatul sigur era românaș de-al nostru, cu diplomă de la  Școală din Băneasa și grad de colonel, sau poate general. Unde ar fi putut să învețe el așa de bine răpirea cu răscumpărare, tortura, japca, traficul de influență sau privatizarea frauduloasă, altundeva decât în România? Adică în țara unde – pentru că știi toate acestea – ești ales și în Senatul Planetar, spunându-ți-se apreciativ: “domnul senator Voicu”?

Despre “tipul ăla mare și negru, care respira greu”, care în copilărie era atras de tehnică, mergând să studieze ingineria în galaxia kirovilor, de partea bună a Forței, învățând cum să manipuleze curgerea ei, și cum să o întoarcă împotriva dușmanilor Imperiului, ce să mai spun? Sunt sigur că-l știți și voi, deși prima dată a apărut ultimul (cu voia dvs.) pe genericul filmului. Dar a ajuns repede vedetă, trecând de partea întunecată a Forței, alături de ceilalți adepți ai Republicii, astfel încât a ajuns curând să conducă întreagă galaxie. Și să tragă de ațele Universului, mai urcând și coborând câte o planetă pe firmament, mai numind câte un nou guvernator într-un sistem planetar îndepărtat, chiar dacă respectivul nu prea știa galactica standard și o bălmăjea mai ales pe limba rromulanilor.

Cunoscut mi se părea și un general, „nalt la stat – mare la sfat”, care a condus Guvernul galactic mulți ani, cu diplomație dar și cu mână de fier în mănușă de catifea, încât se spunea că nu-i bine să-i întorci spatele când se uita mai lung la tine. Fusese lector la Înalta Școală Galactică de Studii Politice, diplomat de carieră, după care alesese cariera militară, trecând la conducerea armatei clonelor. Care clone fuseseră împrăștiate în mai multe sisteme planetare, să penetreze structurile rebelilor, să-i submineze din interior, pentru a-i servi apoi pe tavă Stăpânului. Se spune că în ceasurile de taină se relaxa numărând ouă de hutt, pe care le păstra într-un loc tainic de pe planetă mamă.

Însă cel mai tare mi-a plăcut de Împărat, de tipul cu gluga trasă până la sprâncene, cu ochi roșii de parcă sudase fără mască, și care se juca cu Forța de dimineață până seară, după cum doreau mușchii lui. Tipul era tare, credeți-mă! Se plimba mai tot timpul prin univers, pe o imensă navă spațială, stând în cabina timonierului și dând ordine la care nu crâcnea nimeni. Iar dacă totuși i se punea pata pe ține, erai un om mort. Unde nu dădea el ordin să fii ascultat, urmărit, să ți se pună praf de scărpinat în așternuturi, sau să te gâdile două navigatoare zi lumină, încât până la urmă ori mureai, ori treceai de partea întunecată/luminoasă* a Forței! Când se enerva rău, Împăratul salva filmul! Nu mai ținea cont de nimeni și de nimic, până când nu-și vărsa amarul. Îl mai văzusem sigur în niște filme, poate în seria cu The Transporter, poate în Planeta Maimuțelor, trebuie să-mi amintesc.

În schimb știu sigur cine erau tipii ciudați pe care-i numeau în film “wookies”, m-am întâlnit adesea cu ei până acum. Stau pe o planetă unde iarna este foarte frig, iar facturile la întreținere sunt mari, așa că s-au adaptat făcând să le crească o minune de blăniță naturală, clasa întâi. Nu i-am văzut niciodată mâncând în film, probabil că hrana este puțină sau scumpă pe planeta lor, ei adaptându-se și în direcția asta. În timp ce toți ceilalți trag cu lasere, masere sau fazere moderne, cu tot felul de culori și energii, băieții wookies au rămas la arbaletă, estimându-se că le va trebui minimum 20 de ani ca să ajungă la nivelul tehnologic al membrilor republicii. Cu toate acestea când trebuie să repari ceva, un motor superluminic, un propulsor hiperspatial, orice, wookies sunt de neînlocuit: leagă o sârmă, scot niște scântei, dau într-un panou de comandă cu o cheie franceză și gata, lucrurile se mișcă! Însă cel mai familiare mi se par urletele ce constituie limbajul acestor wookies, expresive, greu de suportat urechilor, mai ales când se întâlnesc doi-trei dintre ei la o bere pe Beltegeuse. Așa este că parcă-i știți și voi de undeva?

*Părerile sunt împărțite, vezi  IGSOP** sau alte institute asemănătoare.
**Institutul Galactic de Sondare a Opiniei Publice.

Please follow and like us:
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.