Silviu MăcrineanuAcest articol a fost citit de 470 ori!
Citesc zi de zi cu osârdie istoria ţarisoarei acesteia, mult încercată de lacomia vecinilor (exceptand Marea Neagră) si indiferenţa marilor puteri. Istorie in care satârul, sabia si ţeapa tineau adesea loc de judecata cu juraţi din ţarile cetoase ale continentului. Sunt permanent cazut in admiratie fata de rezolvarile simple ale problemelor din vremurile respective. Fara insa sa vreau sa eludez meandrele prezentului in materie de violenţa politica sau politicianista. Aici am plagiat Putin din I. I. Iliescu, dar de la Platon si Aristotel, oare cine nu o face?. Cum am ajuns in situatia asta? Vă povestesc imediat.
Încep prin a va spune ca stăteam mai adineauri picotind in fata televizorului, în celebra – dar dificila – pozitie Al Bundy. Iar pe o ureche îmi intrau si pe alta imi ieşeau tot felul de cuvinte si expresii liniştitoare. Le stiti si voi: bunăstare pentru popor, poporul nu poate fi minţit, recesiune, rată de plătit, cine e Bruxelles ăsta?, numărătoarea continuă si la noapte, poporul e cu noi, serviciile e cu ei, amânare, pronunţare, etc.
Declaraţia apăsată a premierului Ponta, aruncată in stil shakesperian în faţa microfoanelor televiziunilor pro sau contra, m-a trezit însă oarecum din visare:
-Ce m-a deranjat pe mine la domnul Traian Băsescu nu a fost faptul că m-a apostrofat în public, ci faptul că mi-a băgat cuţitul pe la spate…
Şi deodată în minte mi s-a conturat un tablou tenebros. In care marinerul îmbracat într-un costum jerpelit, cu un batic unsuros legat pe cap într-o parte, ca sa-i ascunda privirea piezişă si vicleană, se strecura noaptea printre baloţii de marfa de pe cheiul Sulinei. Pe urmele junelui nostru premier. Care purta la chimir punga cu talerii meniti a stinge inca o rată din împrumutul pradalnicului FMI.
-Fugi, Victore! Fugi mai prosta fraiere! (na, că era să-l confund cu Geoana!) , îmi venea sa strig disperat. Dar emoţia ma gâtuise si-n vis, din gâtlej refuzând sa-mi iasă vreun sunet.
Iar sub privirea mea oripilata, marinerul scoase din buzunar un briceag cuţit ruginit, ros de apa mării si pătat de sângele nenumăratelor sacrificii la care participase, şi îl infipse in spatele berbantului perdantului june.
Alei, Toma Alimos, haiduc din Tara de Jos (scuze, asta era dintr-un articol despre Adrian Nastase).
Speriat de ceea ce se derula în mintea mea, de mişelia marinerului fără Dumnezeu si partid, refuzam să accept realitatea a ceea ce speram sa fi fost doar un vis. Astfel am sărit la intamplare cu mintea pe axa timpului îndărăt, deschizând ochii intr-o zi de iunie 2012. Tocmai la timp ca să văd cum un alt premier îşi aseza pistolul la gât, din dorinţa de a-l pedepsi pe acesta pentru mărturisirile scapate mai deunăzi la parchet.
-Nu trageţi dom’ Semaca Năstase, nu trageţi!, am încercat din nou sa urlu pentru a preveni nenorocirea. Însa coardele vocale nu m-au ascultat nici de aceasta data. Si a trebuit sa vad tremurând cum, ca la un semnal, braţul lung al legii a deviat arma din misiunea ei sinucigaşă. Prevenind astfel ireparabilul.
Doamne, o să mă trezesc oare vreodată din cosmarul asta? Mintea mea somnoroasa se zăpăcise de tot, alerga de-a lungul timpului ca nebuna. Asa ca m-am trezit fara sa vreau în mijlocul unei dezbateri politice din zorii democraţiei, unde un individ negricios zbiera ca din gura de şarpe la microfon:
–Doomnuuu’ Coposu, doomnuu’ Coposu, nu mai îmi da dom’le cu sula-n coaste!
Dumnezeule, in coaste? Este oare el, fiul Tău, împuns de Longinus? Nu, nu era, şi m-am mai liniştit puţin. Mai ales atunci cand – uitându-mă mai bine la personaj – l-am recunoscut pe tovarasul dl preşedinte Ion Ilici Iliescu. Si am început iaraşi sa strig in minte:
-Domnu’ presedinte, mai la dreapta! Vedeţi ca i-a pasat sula lui Raţiu! Atenţie, domnu’ preşedinte, că vă căsăpesc reactionarii! Mai bine chemaţi minerii!
Cuvântul din urma se pare ca m-a zguduit de-a binelea, pentru ca m-am trezit cu telecomanda in mână pe canapeaua din sufragerie. Transpirat tot de parca eram la baia turcească.
Câte se intamplă domnule in politica românească, mi-am zis cateva minute mai târziu, aşezat tacticos in faţa unui pahar de bere rece. Ce-ar fi să scrie domnu Ponta, ca fost procuror, o lucrare unică in lume? Intitulata “Criminalistica politică în România: istoric, principii(?), moduri de operare, consecinţe”. Si cu asta sa le rupă gura la toţi intelectualii aştia cu papion, care n-au scris in viata lor ceva original. Dar îşi dau cu parerea despre alţii. Iar domnul Iliescu să-i scrie pe prima pagina ca dedicaţie, fraza aceea a lui dupa care eu mă dau în vânt, având-o notată şi într-un carneţel:
“Pus astfel în lumină, ancorat in sinergia faptelor, recursul la universalitate nu eludează meandrele concretului.”
Dixit!
Acest articol a fost citit de 470 ori!
