Puric. Dan Puric…

Acest articol a fost citit de 470 ori!

foto: vinsieu.ro
Aseară consoarta a fost la Dan Puric. Spun așa pentru că nu știu cum să spun: a fost la un spectacol cu Dan Puric? Păi ce spectacol este ăla în care un om vorbește 2 ore? O piesă de teatru monolog? O conferință? Să spun: a fost la un show cu Dan Puric? Că este mai ușor uneori să-ți ascunzi neștiința sub masca americanismelor. Nu știu nici dacă așa este mai bine. Oricum, concluzia a fost una de genul:

-Păcat că nu ai mers, a fost ceva nemaipomenit!
-Nu am mers pentru că nu-mi place Dan Puric.
-Nu-ți place Dan Puric? Imposibil să fie așa.

De fapt am greșit a doua oară exprimarea, ar fi trebuit să spun:  nu-mi place Dan Puric vorbitorul. Sau poate Dan Puric povestitorul? Filozoful oricum ar fi prea mult! Acum mulți ani am avut ocazia să-l văd pe maestru într-un spectacol de pantomimă. Când mă refer la domeniul pantomimei, vă asigur că titlul de maestru nu este de loc gratuit. Era în perioada în care colinda mai mult scenele lumii decât cele autohtone, răsplătit cu un mare succes. În timpul spectacolului mi-am zis: omul este un geniu al comunicării non-verbale! Mulți ani n-am mai auzit mare lucru despre el, poate și pentru că viețuiesc în provincie, și oricum am da-o, Bucureștiul rămâne centrul culturii românești.

Apoi, oarecum pe neașteptate,  am observant formarea unui curent nou: curentul Dan Puric. Sau poate moda Dan Puric. Și am descoperit cu stupoare că Dan Puric vorbește! Uimirea a fost aproape la fel de mare ca atunci când l-am auzit pe Chaplin vorbind într-un film, în copilărie. Dan Puric nu numai că vorbea, dar vorbea foarte mult. Vorbea cu o voce studiată, când învăluitoare, când mirat-întrebătoare, când mărturisitoare. Vorbea despre el, despre tatăl sau, despre bunici, ceea ce într-o prima faza mi-a plăcut, l-am ascultat puțin vrăjit. Și cu deosebită atenție. Poveștile despre străbuni au fost întotdeauna unul dintre punctele mele sensibile.

Apoi, când a epuizat subiectul a trecut la lucruri noi: suflet românesc, omul frumos, demnitate, românism, Miorița. Și atunci pentru mine vraja s-a rupt…
Puric vorbea frumos, filozofa frumos, făcea cristiane de gândire, intercala citate, dar pentru  mine ceva nu se lega. Aveam, și am în continuare, senzația că interpretează un rol. Că a scris un scenariu și ni-l prezintă, planificat și gradual, pentru a ne cuceri. Nu pentru a ne convinge, pentru a ne cuceri.

Când au început să apară și cărțile nu m-am putut abține să nu-l bănuiesc de mercantilism. La fel după seriile de spectacole, sau conferințe, sau cum s-or numi. Și nu l-am mai putut urmări.
Pentru mine Puric rămâne maestrul pantomimei românești. Doamne, oare de ce a început să vorbească?

Acest articol a fost citit de 470 ori!

Please follow and like us: