Silviu MăcrineanuAcest articol a fost citit de 579 ori!
Aveam vreo 300 de grame în plus, care-mi stricau frumoasa greutate de 130 de kg, așa că m-am hotărât să le ard. Zis și făcut, m-am echipat corespunzător, adică mi-am pus tricoul fără mâneci care-o enervează pe consoartă (pe considerentul că de ce să fiu eu singurul care suferă), și am luat-o la pas. Mai precis la pasometru, pe care l-am instalat pe mobil la ieșirea din scara blocului, că am auzit că așa e trendy, să numeri pașii.
Mă rog, mi se cam rupea mie de tendințe, dar am văzut-o pe Simona cum fugea urmărită de băieții de la rugby, cărora reușește să le scape, în cele din urmă. Și apoi la urmă zicea: Încearcă și tu. Măcar 5000 de pași!
Și dacă Simona zice… Oricum, nu prea mi-e clar ce fel de pași, de-ai mei sau de-ai ei?
Culmea, pasometrul mă întreba el pe mine ce lungime are pasul meu!
-Zi tu, mă, dacă eșți așa deștept, i-am răspuns cu obidă.
Ora plecării: 20.00. Afară, 30 de grade la umbră. Tamam, zic, așa o să aflu și eu ce simțea etiopianul ăla, Haille Gebrselassie, când se antrena pentru concursuri la el acasă. Oare de aia era așa slab, de la căldură? Că pasometru n-am văzut să fi avut.
Dar ce mi-a mai atras atenția în timpul deplasării superluminice prin urbe? Să le luăm pe rând.
Primul lucru ar fi mirosul de pipi de vară, ce-l simți mergând pe trotuar, de la Poșta veche la Piața Unirii. Este unul dintre lucrurile care mă țin legat de Constanța, la care în nici un caz n-aș putea renunta! Ceva asemănător am mai simțit doar la Budapesta, tot în centru, pe străduțele de lângă Strada O, unde era cazat subsemnatul. Dar componenta bere a mirosului era mai slabă, mai puțin pregnanta, trecând capitala maghiară doar pe un binemeritat loc doi.
Al doilea lucru ce m-a impresionat a fost un hair-stilist, care tocmai îi punea părul pe niște cercuri imense unei domnișoare. Am zis bine, hair-stilist? Noi, bărbații, am rămas la invechitii termeni: frizer, frizerie. Mi-a plăcut că omul ținea deschis la o așa înaintată oră, și tocmai se apucase de o lucrare care sigur dura măcar un ceas. Din experiența de soț, asta e durata minimă, atunci când consoarta îți cere să o duci la coafură, doar ca „să-i aranjeze puțin părul” coafeza. Și să nu pleci, să aștepți parcat undeva prin zonă, că în zece minute revine! Noroc de Lidl-ul ăla de lângă autogară, altfel dacă era parcarea 10-20 lei/ora, ca-n Bucureșți, falimentam.
Într-un spațiu care vinde pizza la geam, și la 3 măsuțe mici înăuntru, un băiat cam la 20 de ani curăța malaxorul de cocă și-l pregătea pentru mâine. Avea ceva din mișcările meșterilor de altădată, care nu plecau acasă de la muncă până nu lăsau totul curat, și pregătit pentru a doua zi. Mi-a dat puțină speranță…
După alți 1308 pași, am văzut o doamnă vegetând la un birou, într-o agenție turistică. Probabil nu-și făcuse target-ul la pachete în capricioasa lună iulie, și mai spera în vreo minune de ultim moment. De la ruși vine ploaia?
Vânzătoarea de la pâine era la post, și arăta sprințară tare, într-un magazin luminat á giorno. Cum magazinul este aproape de strada mea, l-am trecut pe listă, pentru posibile achiziții târzii în noapte.
Deci se muncește în România, totul este să-ți respecți meseria, și pe tine însuți.
Dar am uitat să vă spun despre cele mai multe afaceri ce aveau deschis la așa o oră târzie, și care m-au însoțit permanent pe drum: casele de pariuri și farmaciile. Din primele vânzătoarele mă priveau cu interes, de parcă ai fi zis că sunt gata să accepte pariuri că tipul ăsta mare și gras, transpirat ca un cal în spume, o să se prăbușească chiar în fața sediului lor. Iar farmacistele mă priveau de parcă calculau ce doză de medicament să-mi dea, pe kilogram-corp, dacă evenimentul așteptat de pariori se va produce.
Simona, 5099 de pași! E bine?
Acest articol a fost citit de 579 ori!
