Acest articol a fost citit de 579 ori!
Nu credeam să trăiesc din nou epoca revirimentului fricii. Da, a fricii. Nu a fricii de moarte. Nu a fricii de eșec. Nu a fricii de boală. Nu a fricii de ratare. Sau a fricii de penibil.
Nu, a sosit din nou vremea fricii de sistem!
A fricii că cineva care ți-a dat ceva, ți-ar putea lua înapoi acel ceva, dacă gândeșți altfel decât el. A fricii că pentru opinia ta ai putea suferi, pentru că este contrară altei opinii. Respectiv a celor ce au puterea. Și a fricii că – dacă nu vei suferi tu – ar putea suferi ai tăi. Familia ta, cei dragi, cei apropiați.
Îmi spune cineva:
-Îmi place foarte mult cum scrii, cum te iei de ăștia. Să nu te superi că nu-ți dau like-uri, dar știi, dacă le monitorizează ăștia?
Altă persoană:
-Îmi place ce fac tinerii, cum se mobilizează împotriva corupților, cum protestează. Știi, aș ieși și eu la proteste, dar dacă mă filmează careva? Și eu lucrez la stat, știi…
Și un altul:
-Nici eu nu-i înghit pe ăștia, dar n-am ce face. Nu mă pot manifesta public, că fiu-meu e student la academia de poliție…
Sau:
-Am o pensie de handicap, dacă mi-o taie nenorociții ăștia, văzând că sunt împotriva lor?
De asemenea:
-I-am spus copilului să nu meargă la miting în Piața Victoriei! Dacă-l înregistrează careva pe acolo, și are probleme la facultate?
Sau și mai aplicat:
-Am văzut că ești în combinație cu niște unguri, scrii și articole la ei pe site. Ia vezi, să nu ai probleme din cauza ungurilor ăia, că ăștia mereu au fost periculoși…
Și finalmente:
-Fără hoți la conducere? Aș semna, maică, dar eu sunt pensionară, nu mi-o dăuna?
Nu știu, cum vi se par vouă toate aceste secvențe de mai sus, reale, prezente și dureroase? Cât de mult se aseamănă cu alte frici, de dinainte de 1989? Vorbeam mai sus de frica față de cei care au puterea. De fapt frica de cei cărora noi le-am dat puterea. Din convingere, din interes, din prostie, din lașitate sau… de frică. Și cărora le dăm puteri discreționare din momentul în care începem să-i privim cu frică. Convinși că ar putea face toate cele de mai sus. Și multe altele, la fel de rele. Când frica vine de la o generație care a trăit în comunism în genunchi, aș mai putea să o înțeleg, oarecum. Când însă vine de la oameni de vârstă medie, sau de la tineri, mă sperie pur și simplu!
Cât de ușor poți conduce o națiune căreia i s-a indus frica… Un analfabet din Scornicești, care la 16 ani fura din buzunare prin gări, ne-a demonstrat-o cu prisosință. Acum unii se pare că suferă de sindromul Stockholm, și duc dorul fricii. Ba-și cresc și copiii în modul acesta, „prevăzător”. Alte câteva milioane de români și-au învins însă frica de necunoscut, și – împinși de nevoi – au evadat din lagărul de tip nou. S-au întors cu altă mentalitate, iar paznicii lagărului s-au speriat de moarte. I-au gazat și lovit cu bastoanele, în speranța că le vor induce din nou frica. Gândire de primitivi musculoși, conduși de semianalfabete docile. La noi, la țară, când vedeam astfel de personaje precum ministeriabilele de azi, aveam o vorbă: S-a urcat scroafa-n copac! Și se crede privighetoare.
E greu să vindeci pe cineva de frică. Psihologii și psihiatrii vă pot confirma acest lucru. Să nu uităm că suntem poporul care a dat povestea cu drobul de sare…
În cărți, unde totul este posibil și lucrurile se rezolvă mai ușor, frica ar putea fi învinsă cu o litanie, ca cea din Dune, cartea lui Frank Herbert. Oare ce-ar fi dacă am încerca-o și în realitate? Haideți, repetați după mine:
“Să nu mă tem. Frica este ucigașul minții. Frica este moartea măruntă purtătoare a desființării totale. Îmi voi infrunta frica. O voi lăsa să treacă prin mine, peste mine. Iar după ce va fi trecut, voi întoarce ochiul interior și voi privi în urma sa. Pe unde frica a trecut nu a mai rămas nimic. Doar eu…”
Acest articol a fost citit de 579 ori!
Mulți o fac de frica; sunt unii care au votat cu psd fiind îndoctrinați că în cabina de vot sunt sisteme de urmărit și vor fi pedepsiți.
Alții, ca mine, o fac din „pesimism”. Suntem prea bătrâni să credem că se va schimba ceva. Am depus lista „Fără penali. ..” , am facut și mobilizare printre cunoscuți, dar nu sunt convins de reusita acțiunii. Si-apoi.., nu toți suntem Mihai Sora!