După cai, prin Basarabia…

Acest articol a fost citit de 412 ori!

Iar masa continuă cu feluri de mâncare potrivite pentru călători veniți de departe, precum și cu vin roșu de la Purcari, care aprinse repede fețele mesenilor. Se vorbea mult și tare, se spuneau povești interesante, ba chiar și Ion ieși din muțenie și le povesti cum îl zărise odată pe Lenin, în timp ce stătuse o vreme la Moscova, la căpătâiul unui prieten rănit, ce scăpase dintr-un atentat cu bombă. Mesenii îl priviră surprinși și se grăbiră să încerce a mai scoate de la el amănunte despre prezența lui în capitala bolșevicilor, când în restaurant sosiră alți oaspeți interesanți. Un bărbat îndesat, cu păr cânepiu și ochi albaștri, îmbrăcat în haine nemțești, gris fer, cu lavalieră de mătase neagră, păși plin de importanță în încăpere, căutând din ochi o masă liberă, dar studiind în treacăt și fețele celor prezenți. În spatele lui un tânăr zvelt, cu păr negru precum corbul, mustață falnică și o bărbiță la fel de întunecată precum părul, cu ochi ușor migdalați, ducea o geantă de piele bătută în ținte, nu prea mare, dar cu urme vizibile de purtare. El era îmbrăcat în ițari, cu fustanelă albă creață, vestă neagră, pantofi negri cu canaf, iar pe cap avea o căciuliță neagră, soră cu cea a hotelierului. De sub brâul lat de piele, prins cu două catarame, se ițea ușor mânerul unui pumnal scurt. Spre deosebire de însoțitorul său, stătea mai mult cu ochii în pământ, ca unul nu prea deprins cu ieșitul în lume, printre străini.

Se pare că vederea acelei căciulițe negre îl dezmetici în cele din urmă pe Iani, care se ridică brusc de la masă, merse câțiva pași în întâmpinarea oaspeților și rosti, cu vocea lui deosebită:

-Καλησπέρα κύριε Δημήτρη! Καλώς ήλθατε σε εμάς.

-Ω, Ιάνη. Ευτυχώς που φτάσαμε, μας έπιασε η νύχτα στο δρόμο.

Cei doi se îmbrățișară asemeni unor cunostințe vechi, mai vorbiră ceva în șoaptă, apoi – după ce grecul aprobă viguros din cap – oaspeții fură conduși spre masa boierului Chircu.

-Domnilor, acesta este Dimitris Papadakis, negustor respectabil din orașul Vudena, din Grecia.

După ce mai șopti puțin cu grecul, gazda continuă:

-Iar acesta este ajutorul său la drum, Iorgu Preșia. Preșia ai spus? Ar putea fi rămăn de-al nostru, cu așa nume. O lăi, rămăn hii tini?, i se adresă de astă dată tânărului.

Rămăn, rămăn di saricâ hiu, răspunse acesta, cu o mare uimire pe față, cauzată de interpelarea primită în limba lui de acasă tocmai aici la Chișinău.

Βλάχος είναι, confirmă și negustorul grec.

-Ehei, domnilor, în cazul acesta se schimbă halimaua. Se cheamă că suntem trei rămăni la masă, doi români și-un grec, arătă el și pe degete. Ar trebui să vorbiți toți pe limba noastră că suntem cei mai mulți, adaugă el, după care se puse pe un râs molipsitor.

Râseră toți cei de față, pentru că prinseseră idea, fie din vorbe fie din gesturi. Ultimii veniți fură așezați și ei la masă, li se aduse mâncare și băutură, iar în scurt timp veselia îi cuprinse pe toți, vorbind unii peste alții, în limbi diferite, dar fără ca asta să pară a-i stânjeni în vreun fel. Ion, Titi și Iorgu încercau să stea mai deoparte, dar ceilalți meseni nu acceptară așa ceva și-i prindeau și pe ei în discuțiile și toasturile repetate. De la alte mese fură priviți cu simpatie, ca unii ce știu să petreacă, dar la un moment dat Ion simți o furnicătură în moalele capului, ceea ce pentru el era semn că asupra sa este ațintită o privire străină, răuvoitoare. Așteptă până când senzația încetă, apoi se întoarse calm pe jumătate spre dreapta și-și aruncă ochii spre masa vecină. Patru zdrahoni, îmbrăcați cam pestriț, beau și mâncau acolo, cu aparentă nepăsare. Trei dintre ei erau de neam mongolic, după cum învățase tânărul să-i recunoască, în drumurile sale prin Rusia. Ochii și culoarea pielii îi dădeau de gol, iar unul avea și o căciuliță cu vârf ascuțit, cum doar ei purtau, fie iarnă sau vară. Al patrulea arăta a fi rus, era bălai și cu ochi ca cerul, avea o rubașcă maronie pe el și părea că duce greul discuției la masa respectivă. Într-un scurt moment de liniște, Ion recunoscu limba ce-o vorbeau ca fiind rusa, ba desluși chiar și ceva de genul: om vedea mâine, în rostirea rusului bălăior.

Se întoarse către masa proprie tânărul păstor, mai sorbi din paharul cu vinul roșu, apoi își concentră atenția la conversația întortocheată ce avea loc. Află că grecul trupeș este negustor de cai și catâri, și că venea tot pentru târgul de la Bălți. Îl luase pe tânărul Iorgu să-i fie de ajutor, dar urma să ajungă la târg abia în a doua zi a acestuia, pentru că el nu dorea cai de rasă, doar cai de călărie și muncă, iar aceștia nu erau prezentați la vânzare în prima zi. Ajutorul său nu prea lua parte la conversație, decât când era întrebat ceva, dar privea destul de preocupat către masa alăturată, cea cu mongolii și rusul. Le povesti totuși că face samare pentru animalele de povară, pe care apoi le vinde prin satele din Macedonia, așa ajungând să-l cunoască pe negustorul de cai. Mai povesti că erau patru sate de rămăni ca el lângă Vudena, ai căror bunici veniseră în bejenie din Albania, cu mulți ani în urmă. De bună seamă asta era explicația că el, boierul și hotelierul Iani Balamaci, vorbeau exact aceeași limbă, și se înțelegeau fără nicio dificultate.

Seara petrecută în această formulă amestecată se dovedi a fi una de mare succes. Se mâncă, se bău, se râse mult, ba la sfârșit se și cântară melodii de petrecere, asta după ce restaurantul se goli de mușteriii localnici. Spre miezul nopții însă boierul Chircu dădu semnalul de plecare, amintindu-le tuturor că el și băieții lui trebuie să se aștearnă la drum a doua zi. Mai vorbi în șoaptă câte ceva cu Iani, apoi anunță că plătitul mesei a fost plăcerea lui, mai ales că demult nu mai petrecuse o seară veselă cu așa oameni de ispravă.

Acest articol a fost citit de 412 ori!

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.