Silviu MăcrineanuAcest articol a fost citit de 512 ori!
Toma Enache mă surprinde din nou. Și în același timp mă provoacă. Mă provoacă să scriu iar despre o realizare a sa. Cunoscutul regizor este cel care a zguduit puțin lumea aromânilor balcanici, cu al său film „Nu sunt faimos, dar sunt aroman”, respectiv pe cea a aromânilor din România, cu piesă de teatru „Lali Nida s-ampuliseashti cu stranghilji”(Conul Leonida față cu reacțiunea), demonstrând că se poate face și cultură de scenă în aromână. Tot el ne-a încântat cu spectacolul Erotopoetica, jucat alături de neobosita Jezabel, precum și cu Amadeus-ul lui Peter Shaffer, pus în scenă în mod magistral.
Ce-l caracterizează pe Toma Enache, ce-l face deosebit printre confrații săi? Aș zice eu, ca nespecialist, că este vorba de spiritul de independență, de dorința de a regiza așa cum vrea el, cum vede el actul artistic. Și pentru asta este în stare să se transforme și în producător, în promotor, în căutător de finanțări, în orice este nevoie ca ideile sale să poată prinde contur, nealterate.
Ce aduce nou Toma cu noul său spectacol, lansat ieri și astăzi la Teatrul Elpis din Constanța, în fața unui public numeros și entuziast? Din nou voi vorbi ca spectator, mai mult sau mai puțin avizat.
„Carmen, o dragoste mistuitoare” este o piesă care vizează atragerea în sala de teatru a tinerilor. Adică a acelei generații care nu mai citește (spunem noi, cei de vârstă mijlocie), și preferă sălile multiplexului sălilor de teatru. De aici și titlul explicit, probabil, pentru că o poveste de dragoste, cu atât mai mult una mistuitoare, stârnește interes la vârsta fluturilor în stomac.
Piesa îmbracă un aer modern, cu intermezzo-uri muzicale și dans, cu personaje care stau în afara scenei și comentează (în genul moșilor de la Muppets Show), și care au trimiteri la modernitate intercalate în conversația lor cu temă clasică. Totul asortat cu inspirate imagini de fundal, menite a recrea mai ușor atmosfera epocii, împreună cu acordurile de neconfundat ale Habanerei. Dar personajele din afara scenei se dovedesc a fi chiar creatorii lui Carmen (Bizet, Mérimée, Halévy si Meilhac), iar regizorul îi face de multe ori să se amestece în acțiunea piesei, spre suprinderea noastră.
Rolul povestitorului este asumat de ceata fetelor tinere, prietene ale lui Carmen, prezențe tonice și atractive, care cântă, râd și dansează, alternând momentele lirice cu altele intens ritmate.
Scena relativ mică a teatrului Elpis este magistral folosită pentru a crea o mai mare apropiere a trupei de spectatori, aceștia având frecvent senzația că sunt participanți direcți la actul artistic. Costumele oscilează între clasic și modern, adăugând un „clou” care particularizează spectacolul, și îl apropie de vârsta tânără.
Minunat mi se pare la acest spectacol și colaborarea dintre actori ai Teatrului de Stat, ai Teatrului pentru copii și tineret „Căluțul de mare”, precum și studenți ai Facultății de Arte, secția Coregrafie. Oameni talentați, unii mai cunoscuți publicului constănțean, alții artiști în devenire, conlucrează perfect la desăvârșirea spectacolului.
În concluzie suntem provocați la o oră și jumătate de trăiri intense, de joc actoricesc de clasă, de muzică bună, de sentimente dezlănțuite. Totul cu efortul unor oameni de-ai noștri, constănțeni, care merită aplaudați în picioare!
Ole!
Acest articol a fost citit de 512 ori!
