Silviu MăcrineanuAcest articol a fost citit de 462 ori!
Cand am depasit 40 de ani am inceput – ca orice parinte responsabil – sa-i fac morala copilului meu. Aducandu-i de multe ori clasicul argument: „cand eram eu de varsta ta, eu nu …”. Copilul punea intrebari, eu povesteam despre copilaria mea, despre satul natal, despre tarani, despre bunici, si-l vedeam de multe ori fascinat de ceea ce povesteam. Asa ca ma tot gandeam ca la un moment dat sa pun pe hartie intamplarile, ca sa ramana o urma despre trecerea mea si a stramosilor mei pe acest taram.
Vremea hartiei a trecut oarecum, desi nimic nu se compara cu lectura unei carti sau a unui ziar, atunci cand mirosul tipariturii – oricat de discret – se amesteca cu senzatiile pe care ti le starneste textul. Asa ca am inceput sa scriu amintiri pe acest blog, sa postez opinii si comentarii, ca o reeditare a intentiei de demult. Nu incerc sa scriu literar, ar fi o intreprindere care ma depaseste, pentru ca presupune talent nativ, doar povestesc, exact asa cum imi vin in minte intamplarile. Mi-a placut foarte mult sa citesc istorie, fac asta in mod constant, deci scrisul imi este fara indoiala influentat de aceasta pasiune, am tendinta digresiunilor spre fapte relevante din domeniu.
Sotia mea este aromana, din parinti aromani get-beget, asa ca am descoperit un neam inrudit cu noi, fascinant din toate punctele de vedere. Le studiez cu osardie originile si istoria, le urmaresc evolutia intr-o Europa autodeclarata protectoare a minoritatilor, si – din pacate – ramasa la stadiul de declaratii. O sa-i intalniti uneori in textele mele.
Rugandu-va deci – din start – sa-mi iertati stangaciile de limbaj, uneori si de gramatica, pentru ca sunt totusi de formatie inginer(sic!), va transmit indemnul de mai jos:
Haideti sa blogarim impreuna!
Acest articol a fost citit de 462 ori!
