Jilava

Acest articol a fost citit de 197 ori!

Când și când, atunci când mintea părea să se trezească la realitate pentru câteva momente, Herș realiza că mergea pe un drum de pământ, lăsând pădurea în urmă. În acele scurte ocazii de luciditate, gândurile sale i se adresau Lui, cerându-i socoteală, cu umilință, pentru nenorocirea sa.

— De ce, Doamne, mă supui la asemenea încercări? Precum pe Iov, cel căruia i-ai luat totul, dându-i voie Diavolului să-l încerce. Precum pe Daniel proorocul, aruncat fiarelor să-l sfâșie. Ei erau oameni sfinți, eu o nevrednică furnică, iar copiii mei erau tineri și abia deschideau ochii la viață. De ce, Doamne? De ce?

Printre lacrimile care-i curgeau încontinuu pe obraji, desluși că a ajuns la o bifurcație. Își aminti vag despre țăranul din sat, cel care jefuia morții, dar care-i dăduse o indicație importantă. Să nu o ia spre… Spre ce oare? Nu-și putea aminti și pace. Și oricum, ce mai conta acum? Se mai putea oare întoarce acasă, cu veștile groaznice care să-i înspăimânte familia rămasă? Renunță să-și mai bată capul și o apucă pe drumul din stânga. Merse până văzu niște case, mai mult ghicite în întuneric. Dar undeva se vedea o lumină, iar acea lumina îl atrase pe rabin, așa cum un far călăuzitor atrage o corabie spre un țărm necunoscut.

Lumina respectivă era a unui felinar de stradă, așezat în dreptul unei case mai mari, în fața căreia stăteau de vorbă niște oameni. Pe frontispiciul clădirii era prinsă o tablă mare, pe care stătea scris frumos ceva, cu litere albastre pe fond alb. Primăria Jilava, citi el în gând, atunci când ajunse la câțiva pași de ea. Oamenii care stăteau în fața primăriei se întorseseră toți cu fața spre el, iar în ochii lor citi mirarea.

— Ete, băi, al dracului jidan. Ăsta scăpă.

— Luați-l și duceți-l în hol, lângă ăilalți, până vine primul camion. Și aveți grijă să faceți treaba cum trebuie a două oară, ați înțeles?

— Am înțeles, domn’ primar.

Peste jumătate de ceas, un camion opri în față primăriei. Iar de aici faptele intrară pe un făgaș cunoscut deja, astfel că Herș nu mai știu dacă ceea ce se petrece este un vis retrăit sau este aievea. Urcarea abruptă în camion, drumul scurt până la pădure, tragerea lui jos împreună cu alți doi oameni, pocnete de pistol și întunericul.

Tot frigul fu cel care-l trezi și a doua oară, precum și vocile țăranilor din satele din jur, veniți din nou după pradă. Încercă iarăși să înțeleagă dacă retrăiește un vis sau nu, dar mintea sa nu găsi niciun răspuns. Se ridică cu greutate în picioare, se pipăi, fără să își dea seama de ce o face, descoperind că din umăr îi curgea sânge. Înregistră oarecum în minte această constatare, fără să fie capabil să înțeleagă la ce i-ar folosi. Se uită în jur și văzu grupul de țărani privindu-l uimiți.

— Băi, Țandără, ăsta nu-i jidanul de-l petrecuși spre oraș?

Cel apelat îl văzu, apoi se trânti speriat în genunchi, bătând cruci și mormăind o rugăciune. Ceilalți bărbați râseră tare, apoi unul dintre ei se apropie și-l îmbrânci cu brutalitate către drumul de pământ.

— Du-te de-aci, jidane! Dumnezeu nu-ți vrea sufletul în noaptea asta. Și nici noi.

Herș Gutman porni poticnit în direcția în care fusese împins, regăsi drumul de pământ, regăsi bifurcația de data trecută, apoi o luă către stânga, văzu casele în lumina cenușie a zorilor ce mijeau, văzu o lumină caldă în depărtare și se îndreptă instinctiv către ea, ca un fluture spre o lampă în noapte.

De data aceasta, pe fețele celor câțiva bărbați ce mai stăteau pe scările clădirii primăriei, care i se păru vag cunoscută, nu mai citi mirarea. Unii dintre ei îi priveau apariția din întuneric cu frică, de parcă vedeau cine știe ce moroi apărut de niciunde. Vreo doi își scoseseră revolverele, dar le lăsaseră să atârne în prelungirea brațelor, pe lângă corp. Doar pe fața primarului și a încă unui bărbat citi cu totul altceva. Ura. Animalică. Fețele li se schimonosiseră, scrâșneau din dinți, iar privirile lor parcă îl frigeau.

— Bă, futu-vă muma-n cur de neterminați! Ce v-am spus eu să faceți? Cum de mai umblă jidanul asta nenorocit p-aci, după ce l-ați împușcat a doua oară?

— Domn’ primar, îl iau eu și-l rezolv, dar după ce îl chinui puțin, înăuntru, glăsui bărbatul care-l privise atât de urât.

— Bine, Gogule. Fă cum vrei, alt camion nu cred să vină decât peste vreo două-trei ceasuri. În tine mai am puțină bază, că netoții ăștia nu sunt buni de nimic.

Herș se trezi înșfăcat de brațul rănit, ceea ce-i smulse un icnet de durere. Drept răsplată primi un pumn după cap, care-l aruncă în genunchi. Încercă să se ridice, dar descoperi că trupul nu-l mai ascultă. Torționarul său descoperi și el asta, așa că lătră un ordin cuiva din spatele lor:

— Puță, vino și ajută-mă să-l târâm p-ăsta!

Acest articol a fost citit de 197 ori!