Despre Pseudosmerenie!

Acest articol a fost citit de 503 ori!

foto: wikipedia

Nu cred ca visa Dan Teodorescu, „ala de la Taxi”, ca melodia lui despre smerenie sa genereze atatea controverse. Si sa primeasca tone de injuraturi sanatoase, unele dintre ele cu trimitere directa la originea si intelectul lui. Drept este ca multe s-au dus, prin ricoseu, si spre prietenii sau cunostintele sale. Care – plini de bunavointa si impartasind ideea clipului – si-au pus vocea si  mimica la treaba, pentru a intari mesajul.

Care mesaj nu inteleg de ce a deranjat atata lume, cand este de fapt mesajul transmis de atatea ori de-a lungul istoriei. Ba de sf. Francisc, ba de Sf. Augustin, ba de sfintii calugari de la Athos, ba de calugarii pustnici, foarte apreciati de ortodocsii rasariteni. Si, cu riscul de a fi acuzat de fortarea notei, este chiar mesajul lui Isus Nazariteanul. Cel care indemna oamenii sa-si ridice biserici in suflet, nu pe pamant.

Este totodata mesajul Reformei, care a incercat sa abata catolicismul de la calea indepartarii de oameni, fara prea mari sorti de izbanda. Pentru ca vedem in orasele mari din Occident domuri impunatoare, atinse de gigantism. Care se umplu azi mai degraba de larma turistilor, decat de a credinciosilor. In acelasi timp bisericile ortodoxe micute, din satele din rasaritul Europei, se umplu la slujba de oameni simpli, veniti cu speranta aflarii mantuirii.
Daca oamenii simpli cauta mantuirea in bisericute, asta inseamna ca – pastrand proportiile, neamurile ar trebui s-o caute in catedrale gigantice? Un neam fara o Catedrala a neamului oare nu ar putea fi mantuit? Biserica de la Curtea de Arges si Biserica Reintregirii oare nu erau suficient de mari si frumoase ca sa ne aflam mantuirea? Pentru Dumnezeu oare marimea conteaza?

Sunt nepotul unui pastor covasnean, prins in capcana transhumantei, care avea o relatie foarte personalizata cu Dumnezeu. Il invoca uneori in momentele de cumpana ale calatoriei sale repetate. Ii promitea cine stie ce odor ce va cumparat bisericii, si se tinea intotdeauna de cuvant. Cand se intorcea acasa  tragea niste chefuri strasnice cu popa din sat. Care bea si manca cu pofta carne de miel in postul pastelui, iar a doua zi predica in biserica abstinenta si smerenia. Cand oprea prin vreun sat, in lungul drum spre Dunare, tragea de regula la preotul local, pentre ca stia ca acolo se manca si se bea cel mai bine. Dar copiilor sai le spunea intotdeauna:

-Cand aveti vreu necaz, vreo suparare, cand simtiti nevoia sa vorbiti cu Dumnezeu, mergeti pe camp. Opriti-va la un copac, sau la un tufis, ingenuncheati si spuneti-i Lui ce aveti de spus. Daca Dumnezeu exista, va va auzi acolo la fel de bine ca in biserica. Dar nu va duceti sa va destainuiti preotilor, pentru ca in gura lor este multa fatarnicie, si ei sunt primii care calca poruncile sfinte.

Cred ca pastorii nomazi au pastrat intotdeauna ceva din credintele vechi, precrestine, in sufletul lor, si s-ar fi destainuit mai degraba campului, codrului sau cerului, decat unui om dovedit fatarnic, chiar daca imbraca sutana.

Ce m-a uimit si mai mult la cruciada impotriva clipului „ Despre smerenie” de pe net, este violenta manifestata. Limbajul sub orice limita de decenta, si mai ales spiritul anticrestin al smeritilor postaci. Mai oameni buni, oare crestinismul nu propovaduieste toleranta, intelegerea, iertarea, piosenia? Eu inteleg ca un om, crestin practicant si convins, deranjat de un cantec care-i contrazice ideea despre cum trebuie sa arate o biserica in care sa-l gasesti pe Domnul, il dojeneste pe cel despre care crede ca a gresit! Nu ca se apuca sa-l injure ca la usa cortului! Si sa-i verse galeata cu laturi verbale in cap, sa-i conteste brusc valoare artistica, ba mai mult, chiar si calitatea de om!

Nu prea seamana a crestinism asta, bre!

Dupa cum nu a crestinism a semanat gestul BOR  de a intoarce spatele victimelor de la Colectiv!  Pentru ca noi ne rugam doar in biserici, nu? Sau mai bine  in catedrale mastodont, ca sa fim mai apoape de El…

Am spus ca pe langa Dan, ca autor moral el macar incaseaza  „drepturile de autor”, galeata de laturi s-a abatut si asupra celor care i s-au alaturat in promovarea ideii clipului. Deveniti brusc: ratati, otrepe, lepadaturi, vanduti, alogeni (!) s.a.m.d. Limbajul aminteste categoric de infierarile din anii ’60. Asa ca dati-mi voie sa va spun, citandu-l oarecum pe Marx,  ca „o stafie bantuie mintea multor compatrioti, stafia comunismului”. Nu zic despre cei 21, sau 27, ca ar fi valorile reprezentative ale neamului, nici gand. Majoritatea ar fi ceea ce numim „vedete” in acceptiunea televizionista. As zice chiar – rasucind iar un citat, ca un popor are la un moment dat vedetele pe care le merita!

Dar vad in clip un Bittman, care mi-a incantat  tineretea, un Toni Grecu care mi-a distrat-o, cantareti de succes ca Monica Anghel, Banica jr. sau Goia – care fac sali pline la spectacolele lor. Vad un Alexandru Andries care spune tot timpul lucrurilor pe nume, un Cartarescu care e injurat foarte des pentru ca scrie (si e greu de citit, nu?), si ultimul – dar nu cel din urma – pe maestrul Rebenciug.

Care maestru, luat cu problemele curente, a uitat de data asta sa vina cu sulul  de hartie igienica, cum a facut in 1989 la Televiziuea Romana. Si sa spuna, asa de final:

-Mai, smeritilor, care injurati ca la usa cortului, in postul pastilor, pe net sau in presa. Avizilor de like-uri! Dupa ce terminati, luati hartia asta si stergeti-va la gura!

Aferim, bre!

Acest articol a fost citit de 503 ori!

Please follow and like us: