Silviu MăcrineanuAcest articol a fost citit de 505 ori!
Am evitat sa scriu despre Trump de cand este presedinte, exceptie facand glumele care mi-au venit in cap. Mai bune sau mai rele, legate mai mult de aparitiile personajului, decat de substanta sa. Am asteptat sa vad ce face, nu ce zice. Asta legat si de experienta cu Obama. Care promitea ca in primele 100 zile rupe tot, si apoi in 2 mandate s-a tarat in mod anost spre finis.
Asa ca n-o sa scriu nici acum despre Trump, e prea devreme. Dar o sa remarc modul in care unii romani, fie ei ziaristi sau feisbucisti, au dat-o la intors in ceea ce-l priveste. Multi l-au improscat cu laturi, l-au considerat o gluma proasta, un troglodit, un ratacit pe scena istoriei. Mare parte dintre ei il vad acum – dupa vizita lui Iohannis – drept un mare presedinte american. Drept liderul lumii libere, pragmatic si ferm. Sau cum spune balada populara:
Nalt la stat,
Mare la sfat,
Si viteaz cum n-a mai stat!
Fapt este ca ne-a primit presedintele, ca a vorbit in mod apreciativ la adresa Romaniei, ca ne-a asigurat ca articolul 5 al Tratatului NATO este nenegociabil. Si mai ales ca avem tot sprijinul Americii. Ceea ce l-a transformat deodata, ca sa ramanem in sfera folclorului romanesc, dintr-o martoaga rapciugoasa in ditamai murgul care mananca jaratec.
Categoric vizita lui Iohannis a fost un succes diplomatic. Trump a profitat de ea ca sa trimita semnale in diverse probleme arzatoare pentru el, si pentru SUA. Iohannis a profitat si el, ca sa reafirme proamericanismul nostru – demonstrat, nu declarat. In fata ziaristilor de pretutindeni. A primit confirmarea ca SUA stiu tot ce se intampla la noi si ca-l sprijina in lupta anticoruptie. Pe care „o va castiga”, importanta aceasta subliniere a lui Trump.
Dar toate lucrurile astea le stiti. Ce mi se pare important de observat, legat de vizita, este reactia presei din vecini. Vecini care in ultima vreme au evoluat sinuos din punct de vedere politic, dand semnale contradictorii Uniunii din care fac parte. Am apucat sa vad mai ales reactiile cehilor si ungurilor. De polonezi si bulgari ma voi ocupa mai spre seara. Fac precizarea ca pe cehi eu ii consider tot vecini, si datorita faptului ca in copilarie am tocit un manual de scoala vechi, din interbelic. In care aveam o harta cu granita comuna intre cele doua tari. Si pe care mama nu ma lasa sa-l arat altor copii sau sa-l scot din casa.
Ei bine, multi ziaristi din cele doua tari par cuprinsi de un fel de frenezie a aprecierilor despre vizita presedintelui nostru.
Ungurii par cel mai afectati, dupa ce – pentru a masca apropierea de Rusia si racirea relatiilor cu UE – Orban l-a periat pe Trump incepand chiar din timpul campaniei electorale. Si in consecinta se astepta sa fie primul lider politic din Estul Europei invitat la Marele Licurici, la discutii. Raspunsul americanilor, cel cu „dupa septembrie poate gasim o fereastra disponibila”, i-a cam picat greu la stomac lui Orban. Care are multi admiratori inclusiv printre romani, pentru fermitatea lui de Gica Contra. Care se opune la tot ce presupune diminuarea atributelor nationale ale statelor UE, in beneficiul unei integrari mai mari. Si pentru lupta contra „sorosismului”, care da bine la omul simplu. Pentru care cititul ramane de multe ori un fel de sfanta taina.
Cehii, la randul lor, pricopsiti cu un presedinte considerat cam prea filorus pentru liderul unui stat UE, mi-au produs multa mirare prin unele pozitii. Cel mai tare m-a surprins faptul ca s-a adus in discutie in presa refuzul trecut al lor de a instala elemente ale scutului antiracheta pe teritoriul tarii. Cand eram in vizita la Praga, prin 2008 parca, am fost surprins sa vad in piata Wenceslas un miting impotriva scutului. Si un cort mare unde voluntarii strangeau semnaturi pentru o petitie impotriva instalarii sale. Atunci miscarea anti-scut parea aproape generala, foarte populara, dovada ca Parlamentul a trebuit sa tina cont de ea.
Cu atat mai surprinzator acum sa vezi ca multi analisti si ziaristi cehi le reamintesc asta conationalilor, si le spun:
-Ceea ce noi am refuzat categoric, romanii au acceptat fara prea mult tam-tam. De ce va mirati atunci ca aprecierea americana se indreapta catre ei? Si ca presedintele lor e primit cu toata distinctia la Washington, si nu al nostru? Oare am facut bine ce am facut?
Ciudate rasuciri are opinia oamenilor. Sunt sigur ca si la polonezi si bulgari multi oameni gandesc cam la fel. Fie si numai pentru asta, fiinca i-am cam pus pe ganduri pe vecini, vizita lui Iohannis poate fi considerata un succes.
Parerea mea…
Acest articol a fost citit de 505 ori!
