Acest articol a fost citit de 817 ori!
Limba română suferă schimbări radicale, multe cuvinte și expresii – curente pe timpul copilăriei mele – fiind din ce în ce mai puțin folosite. Este mersul firesc al lumii înconjurătoare, a cărei evoluție nu putea să nu afecteze și limbajul. Care, deocamdată, rămâne principalul mijloc de comunicare.
De exemplu, ieri după amiază i-am spus cuiva cam de vârsta mea, care era însoțit și de un băiat la vreo 12 ani: „eu țin o verișoară de-a…”. Tatăl a înțeles imediat, puștiul în schimb a făcut puțin ochii mari. Și mi-am dat seama că el trebuia să proceseze informația, ca să realizeze sensul afirmației mele. Pe care o folosisem pentru scurtimea ei, în loc de: „eu sunt căsătorit cu o verișoară a…”. Și mi-am dat seama azi, reflectând la asta, cât de multe sensuri poate avea verbul „a ține”. Ceea ce susține afirmația străinilor care se plâng că româna e o limbă greu de învățat, datorită expresiilor și sensurilor multiple ale cuvintelor.
Ca să nu vă mai țin de vorbă, hai să ne jucăm puțin cu verbul respectiv, construind o conversație care ține de imaginar, între doi soți care se ceartă, și nu-și mai țin gura, dând frâu liber furiei.
El intră pe poartă, dar nu se mai ține bine pe picioare. Ea îl vede, și deodată nu-și mai poate ține firea. Care și așa nu se mai ținea decât într-un fir de ață.
-Ai venit? Băut iar, nu te-ar mai ține pământul!
-Ce țipi fă, așa, cât te ține gura?
-Țip, că mă faci de râs în tot satul, bețivule! Nu vezi că nu te mai țin balamalele?
-Și? Ce te ții așa de capul meu? Nu pot să beau și eu un pahar?
-Un pahar, da! Dar apoi să te ții de ale tale, nu să închizi cârciuma.
-Ia mai ține-ți clanța, că mă enervezi.
-Tot eu? Doamne iartă-l, că ține umbră pământului de pomană.
-Ia nu-mi mai ține atât socoteală! Beau din banii mei…
-Din banii noștri, că ținem casă împreună de zece ani, nenorocitule!
-Auzi, vezi că te trimit la mă-ta imediat, că și așa îți ține hangul toată ziua.
-Ce să fac la mama, mă, ce să fac? Că doar nu m-o ține în palmă cand m-o vedea.
-Să te țină ea, că eu te-am ținut destul.
-Doamne apără si ferește, mă gonești din casă? Nu cumva ți-ai găsit vreo țiitoare?
-Nu, fă, ce vorbe-s astea? Deși nu ar fi greu de găsit, pentru anii mei mă țin bine!
-Tu? Se vede că nu mai ții la băutură, ți-a luat băutura mințile!
-Ptrrr, fă! Gata. Când te-apucă, mult te ține?
-Mă ține, mă, că dacă n-aș ține eu frâiele în casa asta, s-ar alege praful de tot.
-Ia nu mă mai ține de vorbă, că mi-e somn. Mă duc să mă culc.
-Du-te, că și așa nu mai poți să te ții treaz, ți se închid ochii singuri.
Și am putea să o ținem așa două-trei pagini. Cu un singur verb. Totul e să mai ținem minte de unde am plecat!
Acest articol a fost citit de 817 ori!