Obrejița interbelică

 

hora
foto: Monitorul de Vrancea

Nu-mi închipuiam că ideea păstrării și conservării obiceiurilor strămoșești, ca marcă identitară a neamului, este o preocupare mai veche de anii 60-70 ai secolului trecut, în țara noastră. Cam atunci au început, din câte credeam eu la un moment dat, să fie înregistrate – pentru generațiile următoare – obiceiuri, cântece, ritualuri, strigături, și mai tot ce mai definea etosul și folclorul românesc. Se pare că m-am înșelat in mod clar.

Astăzi, parcurgând o revista culturală din interbelic, am avut surpriza să dau și de numele de Obrejița, adică satul meu natal, unde am copilărit la fel de frumos ca celebrul Nică al Smarandei. În numărul din septembrie 1927 al revistei Cultura poporului, un corespondent local relata despre un eveniment local, o serbare, urmată de joc, în buna tradiție românească. Dar dansurile jucate n-au fost pe placul acestuia, fiind din categoria „moderne”. Care nu făceau parte din comoara folclorului vechi, după cum frumos relatează mai jos:

Cultura poporului, București, 11 septembrie 1927

Obrejița (Râmnicu-Sărat)

Serbare culturală şi joc

Din îndemnul şi prin stăruinţa unui inimos comitet de domni şi domnişoare, a fost aci, la 15 August, o serbare, urmată de joc. Serbarea a început, la ora 5 d. a., cu recitări de poezii bine alese, cu cântece naţionale şi cu snoave. Tineretul satului a jucat, cu pricepere, „”Doctorul fără voie”. Cuvintele de laudă, adresate „artiştilor”, au fost meritate cu prisosinţă. A urmat jocul şi a ţinut până la ziuă. În privinţa aceasta, a fost de desprins un fapt, care m-a durut şi mă doare sufleteşte, după cum fără îndoială doare pe oricine cine simte şi înţelege greşala şi urmările ei: şi cu prilejul acesta, n-am văzut jucându-se decât dansuri „moderne”, cari пu fac cinste satelor noastre. Aşa se nimiceşte, comoara obiceiurilor frumoase de altă dată. E dovadă istoria tuturor popoarelor: trăinicia unui neam o face păstrarea obiceiurilor strămoşeşti.

C. GEORGESCU-OBREJIŢA

 

Limba română din articol este deja așezată, scriitura frumoasă, ideile sunt înșirate cu mână sigură, de om obișnuit cu scrisul.

Ce mi se pare mie extraordinar pentru anul 1927?

În primul rând că într-un sat nu foarte mare, ca Obrejița, se juca – în interpretarea tinerilor vremii – o piesă de Molière! Și încă o piesă celebră, o farsă în trei acte, care a adăugat  limbii române celebra expresie: „Mortul este de vină”! O farsă jucată prima dată pe o scenă la 1666!

Apoi că se făceau serbări de teatru și poezie, combinate cu joc popular, ca să fie pe placul tuturor. Iar jocul ținea până la ziuă, dovadă că obrejanii știau și atunci să se distreze.

Și în al treilea rând că existau la țară corespondenți locali, ca acest C. Georgescu, care scriau pentru marile gazete ale vremii.

Părerea mea despre perioada interbelică s-a îmbunătățit mult, după ce am dat de acest articol. Mai ales că lângă titlul revistei Cultura Poporului găsim scris următorul motto:

„Luminează-te și vei fi; Voește si vei putea!”
C.A. Rosetti

Acest articol a fost citit de 163 ori!

Please follow and like us:
error

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.