Jurnal de bord – Trotuare, râd în soare…

Așa cum piețele constănțene nu sunt suk-uri sau bazaruri, tot așa constănțenii nu sunt… ardeleni, de exemplu.

Spun asta pentru că în această seară am ieșit să fac mișcare, respectiv porția de 30 de minute pentru prima decadă din iulie. Am luat orașul la pas, când pe străduțe, când pe bulevarde. Și am văzut ceva interesant: familii care au scos o masă pe trotuar, patru scaune, au pus șprițul și berea pe masă, alune și semințe, și s-au apucat de treabă. Fără grețuri că blochează trotuarul, că poate trecătorii nu vor să le admire bustul gol supradezvoltat (la bărbați mă refer), șorturile și șlapii. Îmbucurător este că nu scosesera și muzica în stradă. Sau poate am trecut eu prea devreme.

-Apropo, voi cu cine faceți… trotuarul?

Atenție, personajele în cauză nu erau rommi țigani, care campează de obicei pe trotuare, uneori spală și rufe, ba unii și dorm pe cartoane acolo. Nu, de când 70% dintre șoferii de taxi constănțeni aparțin respectivei minorități, fără să știe a citi sau a scrie, nivelul lor de trai a crescut.

Orașul nostru e un mozaic inimaginabil de case vechi dărăpănate, vile noi kitschoase, case vechi modeste, dar în general întreținute, clădiri de sticlă cu mai multe etaje, dar și vile noi (sau renovate ca la carte) la care ți-e mai mare dragul să te uiți. Dacă mai adăugăm și blocurile comuniste, sau cele nou construite de către dezvoltatori privați (fără prea mari diferențe față de primele), va dați seama cam ce rezultă.

Clădirile de sticlă, cuburi anoste, trântite de obicei în locuri unde nu se află măcar un loc de parcare, au de multe ori clasicul afiș „De vânzare/De închiriat”. Făcute din bani produși ușor, fără prea multă minte, în disprețul planurilor arhitecților adevărați, greu își găsesc chiriași. Noroc de agențiile statului și de foamea de bani a șefilor lor, că se mai lipesc de câte un chiriaș. De ce l-ar interesa pe un astfel de șef că cetățeanul n-are unde parca, când parandărătul vine regulat, pe 30 ale lunii?

Apropo de asta, aș putea să pariez că suntem singurul oraș din România în care Registrul Comerțului se află la kilometri buni în afara orașului! Dar putea să stea o clădire cu 4-5 etaje goală, acolo, producând gaură în buzunarul proprietarului? Nuuu… Întreprinzătorii privați sunt încurajați la noi în urbe. Oricum, cine are treaba la ORC se presupune că are mașină și bani de benzină, că doar a ajuns patron, nenorocitul.

Interesant că pe multe clădiri neocupate am văzut astăzi lipite tot felul de afișe. Mai ales de două tipuri.

Primul tip de afiș îndemna la pelerinaje în locurile sfinte. Nu-i rău, aș zice eu, rugăciunile ar putea ajuta orașul, mai ales dacă sunt rostite aproape de locurile sfinte. Acum depinde pentru ce se vor ruga dreptcredincioșii. Pentru un oraș curat și prosper, sau pentru mai multe pachete cu pui/zahăr/ulei/făină de la Mazăre, de la primărie, de la Făgădău*, de la UE, de la…

-Dă, Doamne, mie și la toți ai mei!

Al doilea tip de afiș, care m-a surprins prin frecvența răspândirii sale, oferea spre vânzare și închiriere echipament pentru scufundări.  M-am lămurit până la urmă, este logic să prospere domeniul, într-un oraș care se scufundă, de la zi la zi.

Aferim, bre!

* Pentru neconstănțeni – nu este glumă, așa-l cheamă pe primarul nostru!

 

Please follow and like us:
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.