Dobrogea, țară de piatră. Babadag.

Văd tot mai des festivismul românesc de conveniență în plină acțiune, conform unui străvechi obicei, găsind în orice an calendaristic un motiv de sărbătorire a ceva.

124 de ani de la nașterea lui…

88 de ani de la moartea lui…

Și să nu uităm celebra de acum sărbătorire a 2050 de ani de la înființarea statului dac centralizat. 2050 de ani ce picau fix în anul 1980, când la București avea să fie organizat Congresul Mondial de Istorie! Hai, să se mai laude ungurii cu mileniul lor de atestare statală, dacă mai au cum.

Iar în ultimii ani tot mai multe evenimente dobrogene fac trimitere la un număr de ani – mai mulți sau mai puțini – socotiți de la „întoarcerea Dobrogei la Patria mamă”. Nu știu la care patrie mamă fac referire organizatorii. Stiut fiind că Dobrogea a făcut parte sporadic, pentru un număr redus de ani, din posesiunile Țării Românesti. Asta la începuturile istorice documentate ale acesteia. Dar asta este mai puțin important, mai ales atunci când cineva vrea să sublinieze că evenimentul organizat are neapărat un caracter aniversar.

Realitatea este că viața de zi cu zi a Dobrogei a curs pentru multe sute de ani în afara oricărei organizări statale românești. Dar chiar dacă stăpânii s-au schimbat de-a lungul timpului, viața oamenilor simpli din zonă s-a desfășurat în aceleași tipare. Tipare moștenite de la înaintași, specifice etniilor și culturilor din care făceau parte.

geamie1

Și dacă ne aplecăm asupra istoriei locurilor, vom observa că cele mai vechi clădiri care au rezistat timpului, ajungând în bună stare până în zilele noastre, aparțin culturii islamice. Cultură specifică perioadei în care Dobrogea a fost stăpânită de către turci, vreme de vreo 500 de ani.

Drumurile mele către Tulcea, făcute de 2-3 ori pe an, mă duceau prin apropierea unei geamii din Babadag. Marcată corespunzător ca monument istoric și cu multe indicatoare amplasate în oraș. Semn că era un monument de certă importanță pentru urbe. De fiecare dată, la dus, îmi propuneam ca la întors să mă opresc și să o vizitez. Dar cum deplasările erau legate de job, iar timpul mă presa de fiecare dată, renunțam la vizită. Si pedalam cu hotărâre spre Constanța în continuare.

Acum câțiva ani a venit însă și momentul dorit cu atâta insistență. O vizită la cetatea Enisala, pe care eu și soția doream să o vedem după finalizarea lucrărilor de reparație, ne-a dat prilejul. Așa că la întoarcere am hotărat să ne oprim în Babadag, în parcarea din fața geamiei.

Babadag (Muntele Tatălui, în limba turcă) a fost socotit dintotdeauna Sinaia Dobrogei. Așezat într-o depresiune, pe malul unui lac cu același nume, este înconjurat de frumoase dealuri împădurite. Ale căror nume turcești adaugă parfum de epocă trecută zonei: Coiun Baba (Tatăl oilor), Sultan Tepe (Dealul Sultan) și Ianik Bair (Dealul Ars).

Geamia despre care vorbim este denumită în general după numele generalului care a ctitorit-o, și anume Ali-Gazi Pașa. A fost terminată pe la 1609-1610, și rămâne un reper important pentru credincioșii din zonă. Atâția câți mai sunt, având în vedere că la ultimul recensământ doar puțin peste 1000 de persoane s-au declarat turci în Babadag.

Am intrat cu pași șovăielnici pe poarta așezământului, uitându-ne cu curiozitate la alcătuirea frumoasei grădini ce înconjoară clădirile. Nici o prezență umană nu ne deranja cercetarea, spre uimirea noastră. Era duminică, și mintea noastră – setată pe sărbătorile ortodoxe – aștepta să vadă oameni la rugăciune.  Uitând că tipicul musulman este cu totul altul.

Tocmai când încercam mânerul metalic frumos lucrat al ușilor de lemn, un puști la vreo 18 ani și-a făcut apariția în fugă, ieșind dintr-un magazin de vizavi. Ne-a salutat și ne-a explicat că ne poate ajuta ca ghid, fiind un fel de custode-paznic al locului. Văzând că ne uităm curioși la scările ce coborau într-un loc cu alcătuire de baie, ne-a explicat că acolo era locul unde drept-credincioșii coborau ca să se spele înainte de a intra la slujbă, într-un adevărat ritual de curățire. Știut fiind că aceștia se și descalță înainte de a intra în moschee, și-și lasă încălțările la ușă. Și ne-a mai spus că este cunoscută sub denumirea de cișmeaua Kalaigi. Captând apa unui izvor considerat sfânt de către locuitorii musulmani.

geamie3

Geamia este construită din piatră, fațetată frumos în formă dreptunghiulară, iar acoperișul este din țiglă. Un frumos pridvor de piatră cu arcade dă un aer special intrării. Minaretul, înalt de peste 20 de metri, completează în mod armonios construcția. Minaretul era important și pentru creștini, datorită interdicției ce li se aplica, de a nu ridica biserici mai înalte decât moscheile din zonă. Ceea ce a făcut ca biserica greacă din Constanța, cea mai veche din urbe, să nu aibă turle, pentru a nu încălca interdicția! Sau i-a obligat pe constructorii bisericii bulgarilor din Istria să “îngroape” biserica, pardoseala acesteia fiind la un metru adâncime față de terenul din jurul bisericii.

Despre biserica din Istria merită să vorbim puțin, deoarece constructorii ei au folosit la zidire pietre din zidurile cetății Histria. Cea pe care arheologii români nu o descoperiseră încă, având în vedere că biserica s-a construit pe la 1861. Mai mult chiar, cele șase trunchiuri de lemn ce susțin acoperișul se sprijină pe capiteluri de coloane grecești! Dar geniul constructorilor s-a manifestat atunci când, neputând construi turle care să îmbunătățească acustica bisericii, au încastrat în ziduri mai multe zeci de amfore grecești. Care generează o reverberație a sunetului, demnă de o adevărată catedrală.

geamie5

Din păcate interiorul geamiei l-am observat doar prin intermediul ferestrelor mari. Confirmându-ne ceea ce știam deja despre  austeritatea amenajărilor locașurilor de cult musulmane. În schimb băiatul ne-a dus către clădirea mai mică situate lângă geamie. O clădire constituită dintr-o singură încăpere pătrată, având drept acoperiș o superbă boltă sferică în cel mai autentic stil turcesc. În mijloc un sarcofag vechi de sute de ani, și atât.

-Acesta este mormântul fondatorului, a generalului Ali-Gazi Pașa. El a mutat capitala provinciei, de la Silistra la Babadag. Și a decis că orașul trebuie să aibă o geamie pe măsura importanței nou-căpătate.

geamie4

Ceva mai departe de geamie Babadagul ne mai rezervă o surpriză: mormântul unui sfânt musulman, respectiv al lui Sarî Saltuk Dede. Personaj prezent în multe cărți și legende turcești, care ne spun că avea puteri supranaturale dovedite în timpul vieții. Si că a fost nevoie de combinația otravă-hanger ca să fie ucis, la venerabila vârstă de 99 de ani. Dar că nu a murit decat după ce și-a ucis la rândul său asasinul! Mormântul său se acceptă unanim astăzi că este cel din Babadag, deși multe provincii musulmane au încercat să-și atribuie găzduirea sa de-a lungul timpului.

saltik wiki
foto: wikipedia

Și dacă vă întrebați de ce unul din dealurile de lângă Babadag se cheamă Coiun (Koyun) Baba iata povestea. Tatăl oilor era un cioban, care a observat că atunci când oile sale ajungeau în zona a ceea ce părea un mormânt părăsit, se despărțeau și-l ocoleau, refuzând să calce pe acel loc. Ceea ce a adus la descoperirea mormântului sfântului întemeietor, de la care avea să vină însuși numele orașului. Pentru ca soldații îl numeau Sarî Saltuk Baba. Legendele spun și că Baiazid al doilea a avut un vis când a ajuns la Babadag, în care sfântul îi cerea să-i curețe mormântul. Si totodată îi profețea rezultatul războiului în care pornise. Ceea ce sultanul a și făcut, ridicând un mausoleu, o moschee și o cantină pentru săraci în locul sfânt.

Am părăsit geamia și mormântul cu sentimentul că am mai întors o pagină din cartea de istorie a Dobrogei. Acest ținut binecuvântat de soare de la malul mării. Și am evitat să gustăm apa din cișmeaua Kailagi, din curtea geamiei. Pentru că legenda spune că cine va bea apă din ea nu va mai putea părăsi niciodată Babadagul…

Acest articol a fost citit de 162 ori!

Please follow and like us:
error