Întoarcerea

Fragment din volumul „Privirea spre cer”

Sofița ajunse la SMT Ziduri, într-o dimineață de luni a lunii martie, o dimineață răcoroasă dar însorită, prin aer umblând parcă deja adieri de primăvară. Primul ei gând, după ce-și aruncă bagajele în dormitor și-și îmbrăcă salopeta veche de lucru, fu să-și vadă tractorul. Așa că sări câte trei treptele la coborâre, ca să ajungă cât mai repede pe platou. Acesta era plin de oameni forfotind pe lângă tractoare, pentru a le porni, fie încălzind tijele cu lampa de benzină, fie trăgând de sforile motorașelor auxiliare. Unii completau uleiul, alții alimentau cu motorină, mecanicii mai strângeau câte un șurub sau priveau cercetător câte un subansamblu, să vadă dacă se prezintă corespunzător.

Sosirea ei nu trecu neobservată, producând o mică manifestație de bucurie, completată cu râsete și fluierături, dar și cu îmbrățișări din partea fetelor. Fata își simți inima că o ia la goană de emoție. Asta era lumea ei, lumea de care nu se putuse despărți, lumea pe care alesese să n-o schimbe pentru a face carieră în politică.

Se apropie de tractorul ei, lângă care trebăluia un tip pe care-l recunoscu vag, un blond roșcovan căruia smocuri țepoase de păr îi ieșeau de sub o bască decolorată. Avea o față pistruiată, nebărbierită, ceea ce pe fată o miră deoarece era luni dimineață. Și dacă în timpul săptămânii bărbații din SMT nu găseau întotdeauna prilejul să dea cu briciul pe față, împrăștiați pe câmpurile de lucrat unde și dormeau câteodată, lunea dimineață toată lumea apărea bărbierită corespunzător, ca un fel de cutumă nescrisă a locului lor de muncă.

Ajunsă lângă bărbatul respectiv, Sofița îi întinse mâna, bărbătește.

– Bună ziua, ăsta este tractorul meu, după cum bine știi. Nu e nevoie să-ți mai bați capul cu el, de azi îl preiau eu, tu vei fi probabil repartizat la un altul.

Și, acestea fiind spuse, se apucă să verifice uleiul, combustibilul, și să pregătească motorașul auxiliar de pornire. Blondul rămase stană de piatră, uitându-se consternat la ea, fără să înțeleagă de unde apăruse deodată muierea asta, să-și revendice tractorul pe care-l lăsase când plecase la școala de partid. Câțiva binevoitori se apropiară de el, cu intenția clară de a-l consola și a-l sfătui să meargă la conducere, să primească o nouă repartiție. Pentru că ăsta era
într-adevăr tractorul Sofiței, cea mai bună tractoristă din întreprindere, și de bună seamă îi revenea din nou, după ce lipsise temporar șase luni.

Sofita, in centrul imaginii

Sofița însă nu mai avea ochi decât pentru tractorul ei, uitase cu totul de cei din jur. Verificase totul, apoi trăgând de sfoară cu putere, pornise motorașul auxiliar. Când însă îl cuplase cu motorul tractorului, acesta bâlbâise puțin, trăsese două-trei rateuri, dar refuzase să pornească. Nici la a doua, nici la a treia încercare, eforturile ei nu fură încununate de succes. Se uită atentă la pompa de injecție, și-i veni sângele în cap. Se întoarse spre cei din spate, cu ochii aruncând parcă scântei.

– Cine și-a permis să-mi schimbe reglajele de la injecție, oameni buni?

– Eu le-am schimbat, îi aruncă blondul disprețuitor.

– Da, tu? Și de ce mă rog?

– Pentru că nu știu ce prost umblase la ele, și fiecare cilindru debita diferit, nu mai debitau toate la fel.

– Aha, debitau diferit. Tu erai aici când am plecat la școala de partid, și ai auzit când am spus să nu-mi umble nimeni la reglaje?

– Eram, și ce? Cine ești tu, să dai ordine?

– Cine sunt eu? Îți arăt îndată cine sunt…

Blondul se trezi trântit pe jos din primii doi – trei pumni, și nu putu să încerce să se apere decât după ce încasase o duzină. În timpul ăsta Sofița se urcase pe el, și-i căra pumni cu nemiluita, drăcuind și înjurând așa cum învățase de la colegii ei bărbați. Aceștia se uitau bucuroși de pe margine, și nu interveniră ca să-i despartă decât după ce considerară că blondul își încasase papara meritată.

Nu era prea simpatizat de colegi, nu era om de echipă. Deși primise cel mai bun tractor din SMT, după două-trei săptămâni se chinuia și jumătate de oră să-l pornească. În câmp, când apărea căruța cu marmita de mâncare, oprea tractorul în brazdă, fie și la jumătatea lanului, și se repezea să mănânce primul. În timp ce toți ceilalți duceau brazda până la capăt, opreau tractoarele, iar apoi le ridicau capotele, ca să se răcească mai ușor motoarele, cât timp mâncau.

Sofița fu trasă cu greu din busculadă, calmată de fetele din echipă și de către Fitil. Acesta exulta pur și simplu, pentru că – în sfârșit – nu mai era singurul bărbat bătut de o femeie, din întreg SMT-ul Ziduri. Sofița bău puțină apă, se așeza pe o ladă, și rugă un mecanic să-i împrumute trusa de chei. Apoi începu munca migăloasă de reglaj a injecției, cilindru cu cilindru, pentru a face iar tractorul să pornească ușor, ca în vremurile bune.

Acest articol a fost citit de 188 ori!

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.