Silviu MăcrineanuAcest articol a fost citit de 445 ori!
Ce țară avem! Ce bogată și frumoasă este România! Pacat că n-avem conducători adevărați. Dacă avea un conducător adevărat, țara asta era departe, îi băteam pe americani la cur. Ai văzut domn’e cum mergea treaba pe vremea lui Cuza/Antonescu/Ceaușescu, etc? Cum se mișcau lucrurile? N-avem oameni pregătiți domn’e, asta este! Românul este puturos/nu știe să se organizeze/n-are disciplină/stă mai mult după furat. Dacă aveam niște nemți să ne conducă, unde am fi fost acum?
De câte ori n-ați auzit astfel de vorbe, debitate cu năduf de către un conational supărat pe lume ? Pentru că așa cum se știe, românul este campion mondial – prin naștere – la datul cu părerea. Și aici nu se limitează la fotbal, femei sau politică. Nu, soarta țărișoarei astea, dodoleata pe hartă, care este înconjurată numai de dușmani hrapareti (exceptând Marea Neagră, dar și asta cică ar fi început să ne fure din plaje), soarta României chinuită de-a lungul mileniilor de tot felul de vitregii, îi preocupă până la unu’ pe români.
După unu preocuparea scade sensibil. Pentru că masa de prânz înmoaie patriotismul și îndeamnă la delăsare și lenevie. Dar pe seară, după ora 20.00, o cină consistentă – precedată de o tărie și urmată de 2-3 pahare de șpriț – pune sângele din nou în mișcare. Iar patriotismul de talk-show revine în forță în inima românilor. Și dă-i și luptă, neicusorule, puicusorule…
M-au fascinat întotdeauna judecățile de valoare lansate de unii compatrioți, cu emfază, cu siguranță de sine distrugătoare de orice îndoieli. Mai ales cele privind lipsa de oameni care să știe să conducă Românica de-a lungul existenței sale. Mă uit și acum cu un fel de admirație pizmașă la demonstrațiile proferate – într-un registru acustic neapărat ridicat – referitoare la ce ar fi fost cu România la un moment dat în istorie, dacă ar fi avut conducători adevărați. Sau cum se spune acum în ”afacereza”, dacă ar fi avut manageri competenți. Grea problema asta cu managementul domn’e !
Și faptul că o resimțim dureros de cel putin vreo două mii de ani a făcut ca – după loviluția din Decembrie – să prolifereze la noi facultățile particulare. Care nu mai pregătesc ingineri, economiști, juriști, ci manageri. Adica zeci de mii de specialiști în managementul industriei, economiei, justiției sau politicii, blindați cu cu masterate și doctorate. Gata să umple piață forței de muncă că taximetriști, operatori PC, agenți de pază, șoferi sau curieri.
Deci problema viitorului României continua să ne streseze, ținând cont că avem probabil cel mai mic număr de manageri cu diplomă la 1000 locuitoridin Europa. Se pune întrebarea însă, cum s-a ajuns aici ? Cum de noi românii nu am avut numărul de manageri necesar ca să ieșim din marasm de-a lungul istoriei? Chiar așa prost am stat? Eu unul nu l-am agreat niciodată pe cel ce a spus “Crede și nu cerceta !”. Deși el practica un management destul de performant după cum se știe. Asa ca m-am pus pe cercetat istoria, ca să văd ce și cum. Și o să va împărtășesc și vouă din cele aflate de mine.
Mergând în negura timpului, pe cărări abia schițate de pași mai mult desculți pe tărâmurile noastre, m-am împiedicat de niște pietre. Era în dreptul unui sat prăfuit din Ardeal, cu nume amintind de niște vecinătăți nedorite: Tărtăria. Aș fi trecut nepăsător mai departe, dacă desenele de pe tăblițe nu mi-ar fi amintit ceva. Adica reprezentările de pe flip-chart ale primului meu trainer dintr-o multinațională cunoscută, care mă ajuta să dezleg în 5 zile ABC-ul managementului.
Si n-o să vă vină să credeți, dar tăblițele par a fi primele pagini de curs de management descoperite vreodată pe planeta Pământ. Aha! Deci “bufnițele nu sunt întotdeauna ceea ce par a fi”, cum ar fi spus cei din serialul Tween Peaks. Imaginile cu animale și plante ne spun clar că este vorba de un curs de management pentru specialiștii în agricultură.
Tăblița rotundă ne arată unul dintre primele sisteme de raportare a producției, prin linii verticale barate de o linie orizontală. Funcționează perfect și după 6000 de ani sistemul, l-am folosit eu însumi ca să țin evidența AMR – ului în armată. Iar tăblița cu gaură în mijloc este formă preclasică a diplomei ce atestă absolvirea cursului de management. Care – datorită sărăciei vestmintelor vremii – și faptului că nu fusese încă inventat buzunarul, se purta atârnată de o sfoară la gât, spre invidia nelicențiatilor.
Specialiștii spun că documente asemănătoare se găsesc după 1000 de ani în zona Sumerului, mai precis a orașelor Uruk și Djemet Nasr ! Vă dați seama că acest lucru certifică existența la Tărtăria a unui centru regional de training? Care pregătea studenți de pe mai multe continente ! Lucru care a continuat vreme de milenii, de vreme ce în Brașovul studenției mele – cel din anii ’80 – studenții irakieni și palestinieni din zona respectivă veneau în continuare să-și cumpere diplome de ingineri. Cărora tradiția multimilenară le dădea o aura magică în față conaționalilor lor, care încă se chinuiau să dezlege tainele scrisului în praful de pe ulițe.
Deci prima impresie este ca întotdeauna greșită! Manageri au fost, manageri sunt încă, și-or fi cât neamul românesc. Așa că voi continua să-i caut prin meandrele timpului, pentru a demonstra că: ”Nasc și la România manageri !”.
Va urma*…
*În episodul următor despre Managerul gânditor de la Hamangia și planturoasa sa asistență.
Acest articol a fost citit de 445 ori!
