Despre înjurătura la români. De la Pi*da mă-sii la M*ie Ponta.

Acest articol a fost citit de 848 ori!


foto: youtube.com

Dacă în relația cu divinitatea românii au dovedit, de-a lungul zbuciumatei lor istorii, oarece consecvență, despre  modul cum se desfășurau lucrurile în tot ce ține de sex în aceeași perioadă, nu știm prea multe. Ne putem închipui că strămoșii nu tratau lucrurile mult diferit de noi. Pentru că așchia nu sare departe de trunchi, nu? Dar dacă mergem la izvoarele istorice, vedem ce ușor este să te înșeli. Mai ales când suntem descriși de către alții, din alte nații.

Românul de rând este îndeobște descris ca pudic și extrem de credincios, de către călătorii străini care s-au perindat pe aceste meleaguri. Fie în evul mediu, fie mai târziu. Să fie asta rezultatul necunoașterii limbii autohtonilor? Astfel  că împuterniciții, ambasadorii și călătorii străini nu înțelegeau prea bine ce era la gura lor? Greu de spus.

Dar un episod descris de către Adolphe Billecocq, consul al Franței pe la jumătatea sec. XIX, pare să confirme această părere. El ne povestește anecdota cu mitropolitul, a cărui caleașcă împotmolită în noroi n-a putut fi scoasă de către surugii o zi întreagă. Mitropolitul – exasperat – văzând apropierea nopții, întreabă ce s-ar mai putea face.  Atunci șeful surugiilor, smerit, îi spune că ar putea rezolva problema. Dacă le-ar da Sfinția Sa îngăduință să înjure în timpul operațiunii! Uimit, prelatul le spune că dacă doar asta îi oprește, el  își va astupa urechile. Îndată, surugii slobod înjurături obscene și blasfemitoare, onomatopee și amenințări, pe care francezul spunea că s-ar simți stânjenit să le traducă. Iar caii o zbughesc de parcă ar fi fost mânați din urmă de flăcările focului cel mare!

Ca unul care a lucrat câțiva ani cu echivalentul modern al surugiilor, respectiv șoferii profesioniști, lucrurile imi par familiare. Si pot să spun că modul de rezolvare al problemelor delicate, în domeniul transporturilor, nu s-a schimbat prea mult în ultimii 200 de ani!

De bună seama abundența de înjurături neaoșe, cu tentă sexuală, dovedește că poporul nostru studia cu osârdie și aplicație domeniul. Și nu avea cum să fie altfel, de vreme ce sexul adună în jurul său mize mari. Câteodată chiar extreme: boli grave, incest, viol, căsătorie, adulter, abuzuri etc.

Iar faptul că atenția acordată actului sexual era preocupare permanentă și pentru stăpânirea din țările române, reiese și din articolul de lege din Codul lui Nicolae Mavrocordat. Articol care sancționa violul:

Celui ce va fi prins cu ștromeleagul invârtoșat primprejurul părților fătătoare ale muierii i se va tăia scârbavnicul mădular, întru veșnica lui nefolosință.

Hotărât lucru, nu era de joacă cu violul pe vremea fanarioților!

Așadar  înjurăturile românești erau încă de pe atunci savuroase, stârnind  „admirația” străinilor. Lucrul acesta s-a păstrat neschimbat de-a lungul timpului, după cum aveam să constat prin anii ’80, în timpul facultății. Toți colegii noștri de studenție străini, fie ei arabi, greci sau africani, înjurau în limba română. Chiar și Fausto, un costarican, convins că nu există limba în care să se înjure mai scârbos decât în spaniolă, o dăduse tot pe românește. Și pare normal așa ceva. De vreme ce înjurătură neaoșă, cu trimiteri sexuale, se rostește cu mult mai multă energie, decât  un  oarecum firav  „f*ck you”. Căci englezismele, ca înjurături, par mai degrabă o fugă de vulgaritatea explicita.

Despre înjurătura de bază la români, cea cu trimitere în organul sexual de origine, s-au pronunțat destui autori. Unii dintre ei chiar cu studii psihologice. Așa că n-o să dezvolt subiectul. Concluzia este că, deși luată ca atac la persoană, ea este la origine una de oarece simpatie. Incercând anularea responsabilitii unui act necugetat sau prostesc, printr-o călătorie în timp a celui în cauză. Dincolo de momentul în care “prostul” a luat naștere.  Absolvindu-l deci de vina de a fi prost.

Din acest punct de vedere, acel „Bă, ești prost!” al lui Cocoșilă, prietenul lui Moromete, era mai rău decât o trimitere în pi*da mă-sii a interlocutorului. Care te absolvea oarecum de vină de a te fi născut cu organul gândirii atrofiat, pe când verdictul lui Cocoșilă era definitiv!

Îmbogățirea simbolistică a înjurăturilor neaoșe s-a făcut de multe ori combinând simbolurile sexuale și religioase. Poate și pentru că de-a lungul istoriei cele două domenii erau pline de tabuuri. Ceea ce marca existența țăranului român în mod particular, stârnindu-i tulburări și angoase. Și cum societatea  a trecut mai întâi prin matriarhat, se pare că românii au rămas cu reminiscențe din acea perioadă. Astfel Dumnezeul mă-tii este în mod cert mai puternic decât Dumnezeul lu’ tactu’. La fel ca Paștele mă-tii, biserica mă-tii, anafură mă-tii, precum și alte simboluri creștine personalizate asemănător. Influența femeii în viața gentilică pare astfel a se transmite perpetuu generațiilor viitoare.

Binențeles că nu este ușor pentru un străin să înțeleagă abundența de folosire în limbaj a înjurăturii de mamă. Unii, deși au stat mulți ani în România, au părăsit-o fără să o fi putut  totuși înțelege.

Un exemplu care-mi vine în minte este cel al arhitectului german, pe care Carol al II-lea l-a adus în România pentru a-i proiecta diverse clădiri de construit. Acesta a stat la noi mai mulți ani. După care, în ciuda salariului extrem de atractiv, vine la Carol și-i spune să-l  ierte, dar vrea să se întoarcă în Germania. Regele, consternat, încearcă să înțeleagă si-l întreabă dacă salariul este prea mic. Sau dacă are nemulțumiri legate de contract?

Nu, răspunde neamțul mirat.

-Atunci de ce vrei să pleci, ce te nemulțumește?

-Majestate, nu mai pot trăi în țara asta, cu oamenii ăștia!

-Dar de ce? Cu ce te-au supărat?

-Majestate, prea mult  “Pi*da mosii”, nu mai pot.

-… ?

-Majestate, în țara asta dacă un tânăr se îneacă în lac, toată lumea zice: ‘’Asta este, pi*da mosii’’. Dacă deraiază un tren și mor 100 de oameni, toată lumea zice:’’ Pi*da mosii, s-a întâmplat’’. Dacă vine un cutremur, și mor 50.000 de oameni, românii zic: ”Pi*da mosii, n-au avut zile’’.  Majestate, prea multă pi*da mosii, nu mai pot, plec!

Mai aproape de zilele noastre, în epoca modernă, s-a produs o revoluție în sexualitatea noastră, deoarece românul  a descoperit sexul oral. Cum la început el era apanajul prostituatelor frantuzoaice, de unde și expresia “a o face a la francaise’’, era socotit un lucru rușinos. Cu care nu te prea lăudai, poate doar prietenilor foarte apropiați. Iar femeia  cu care bărbatul îl practica era socotită umilită. Pecetea asta de lucru rușinos  și umilitor s-a transferat și înjurăturii care nu a întârziat să apară: M*ie!

Interesant la această ultima înjurătură este faptul că a devenit uzuală în ultimul timp și în rândul sexului frumos. Cu precizarea că dacă bărbații o practică cu asiduitate, adresând-o în egală măsură și femeilor și altor bărbați, doamnele o folosesc cu precădere în politică! Ceea ce, nu-i așa, îi dă un aer mai pronunțat de frondă, de revoltă  extremă.

Din păcate pentru el, în ultimul timp, prim ministrul țării noastre a reușit performanța de a atrage asupra sa înjurăturile a sute de mii de români. Injuraturi propagate viral pe internet. Cea care a prins cel mai mult a fost, paradoxal, forma modernă de exprimare, directă, fără drept de apel: M*ie, Ponta! Dar cum umorul nu ne părăsește, chiar și în momentele noastre politice încărcate de tensiune, ea a fost transformată într-un interesant: Puie, Monta! Pe care l-am văzut în postări, comentarii, pe insigne, desene, pancarte, ca un port drapel al unei generații de tineri sictiriți de clasa noastră ‘’politică”.

Și așa am trecut, după 1000 ani, de la Pi*da mă-tii, la Puie Monta!

Acest articol a fost citit de 848 ori!

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.