Silviu MăcrineanuAcest articol a fost citit de 633 ori!
Cad pradă păcatului uneori, așa cum mulți dintre voi fac la fel, de a judeca tânăra generație în bloc. Cu afirmații generalizatoare, nu tocmai măgulitoare pentru ea, cu sentințe ad-hoc, la fel de tăioase, cu adjective și epitete nu dintre cele mai încurajatoare pentru membrii ei. Motivele sunt multe, și foarte variate, cred eu. O anumită dezamăgire cauzată de trecerea spre vârsta a treia, și materializată în ideea: „noi am făcut revoluția, ei de ce nu o duc mai departe?”. Poate și o ușoară invidie legată de faptul că mulți tineri au plecat către alte meleaguri unde să-și împlinească visurile, lucru ce nouă nu ne-a fost accesibil la vârsta lor.
Mai fac de asemeni genul de greșeli pe care trainerul Andy Cohen mă învăța să fiu atent și să le evit în procesul de recrutare! Cum ar fi de exemplu greșeala de a-i compara pe cei evaluați cu tine. Cum eu am 55 de ani și o bogată experiență de viață, e clar în defavoarea cui va ieși întotdeauna comparația! Sau altă greșeală frecventă, efectul de halo, care se referă la extensia unei însușiri pozitive sau negative a cuiva asupra tuturor celorlalte însușiri ale sale.
Aici trebuie să mărturisesc că analiza modului în care se exprimă tânăra generație, a cunoștințelor de gramatică a scrisului, a modului de exprimare în vorbire, mă face de multe ori să pun diagnostice grăbite, fără să mai încerc să văd oamenii din spatele greșelilor. Greșeli care duc și vor duce la transformarea gramaticii limbii române, în direcția simplificării ei. O fi rău, o fi bine? Cum se vor exprima oamenii peste câteva zeci de ani, având în vedere evoluția uluitoare a tehnologiei informatice? Rămâne de văzut.
CV-urile care îmi trec prin mână au și ele efectul de a mă face să judec poate prea dur tânăra generație, fiindcă dezvăluie la rândul lor alte tare, care nu pot fi puse întotdeauna pe seama lipsei de experiență. Ci mai degrabă pe seama lipsei de implicare, a conformismului prost înțeles, e drept și ele datorate în bună parte educației precare din familie și de la școală.
Sunt însă și altfel de tineri, din fericire, și sunt mult mai mulți decât am putea crede. Tineri care se fac repede utili la locul de muncă, încă de la primul job, tineri implicați, dornici să învețe și să corecteze lipsa de viziune a școlii care i-a format, sau mai degrabă deformat. Tineri care fac voluntariat, care sunt implicați în proiecte sociale sau antrepenoriale, unde pasiunea și devotamentul sunt cuvintele de zi de zi.
În grupul de prieteni ai fiului meu am remarcat întotdeauna tineri interesanți. Unii făceau sport de performanță, alții erau pasionați de animalele de casă, unii desenau dumnezeiește, iar alții erau pasionați de muzică. Unul dintre ultimii reușea o performanță inedită: de câte ori se urca în mașina mea, unde selectorul radioului era blocat numai pe Rock FM, în câteva secunde se făcea auzit:
-Ascultați Pink Floyd, domnul Macrineanu? Asta este Dogs of War, nu?
-Da. Asculți rock, Cosmine?
-Ascult în primul rând rock. Dar și alte genuri, principalul este să fie muzică bună.
Când liceul s-a sfârșit, și absolvenții s-au împrăștiat în toate zările, ca puful de păpădie, nucleul de prieteni s-a păstrat. Au ales cariere diferite, sau similare, și au continuat să țină legătură. Din vara anului trecut, unii dintre ei – printre care și fiul meu – au absolvit și s-au luat de muncă. Continuând să viseze, să facă planuri, să facă lucrurile să se întâmple.
Unul dintre acesti tineri, proaspăt ucenic de avocat, visează să se specializeze în problemele de drept ce vor fi generate de prezența în viața noastră a inteligenței artificiale. Mi se pare o dovadă de extraordinară clarviziune, din partea unui tânăr de 23-24 de ani. Inteligența artificială ne va modifica viața într-un mod radical, pe care omul de rând greu îl poate anticipa. Implicațiile privind legislația, mai ales pe partea de răspunderi, vor fi esențiale in dezvoltarea domeniului. Isac Asimov a fost vizionar, cu cele 3 legi ale roboticii, aplicabile roboților inteligenți:
- Un robot nu are voie să cauzeze vreun rău unei ființe umane, sau, prin neintervenție, să permită ca unei ființe umane să i se facă un rău;
- Un robot trebuie să se supună ordinelor date de către o ființă umană, atâta timp cât acestea nu intră în contradicție cu Legea 1;
- Un robot trebuie să-și protejeze propria existență, atâta timp cât acest lucru nu intră în contradicție cu Legea 1 sau Legea 2.
Vă mai amintiți, nu? Părea un vis prea îndepărtat viitorul în care să ai nevoie de legi speciale pentru roboți, atunci când citeam cărțile maestrului.
Alt prieten al lui Șerban a făcut o firmă, și lucrează la un program de sprijin pentru fermieri, cărora – pe baza informațiilor preluate de la sateliți – prelucrate prin softurile la care lucrează fiul meu, să le furnizeze informații despre culturile proprii. Când administrezi 20-30 de hectare e simplu să le vizitezi la câteva zile, când cifra urcă la 2000 de hectare, asta nu mai este posibil.
Iar Șerban însuși, pe lângă ambiția de a lucra de la zero primul său proiect de IT, și-a realizat un vis mai vechi și ia lecții de pian, după ce a strâns bani și și-a cumpărat un pian electronic.
Dar mai multe o să vă vorbesc acum despre alt tânăr din cercul de prieteni ai săi. Un tânăr care m-a impresionat prin modul în care a reușit să integreze într-o linie de produse marketingul, socialul, cultura tehnică și cea cinematografică. Sună impresionant din start, nu?
Călin a devenit prieten cu Șerban la liceu, Colegiul Mircea cel Bătrân, foarte cunoscut constănțenilor. A fost începutul unei lungi și frumoase prietenii, am putea spune, cu o formulă clasică de acum. Era genul de prieten care te făcea să stai liniștit când fiul tău era ieșit împreună cu el. Mi-au rămas în minte clipele când îi luam de la meditațiile de mate, în clasa a XII-a, și-i întrebam unde sa-i duc? Și multele dăți când mă suna juniorul, la diverse ore, întrebându-mă scurt:
-Vii să mă iei și pe mine de la Călin?
Călin a intrat la arhitectură, iar acum este anul V. S-a pregătit temeinic pentru asta, multe sute de ore de muncă, sute sau mii de planșe cu desene și schițe. Dar undeva își purta cu el visul: dragostea pentru haine, și dorința de a fi creator de linii de îmbrăcăminte. S-a tot gândit la asta, iar – pe măsură ce timpul trecea – a făcut pașii necesarii începutului. Dupa cum stim, el este – întotdeauna – cel mai greu.
Așa a luat naștere proiectul HENOTIQUE. Care pe mine, admirator necondiționat al culturii franceze, m-a cucerit începând cu numele. Și nu e ușor să găsești un nume original pentru o linie de haine, și mai ales unul care să te trimită cu gândul la încercarea de reunire a contrariilor. Cu ce a venit nou Călin în domeniul acesta atât de vast și de bătătorit, unde copierea ideilor sau reluarea și reinterpretarea la nesfârșit a ideilor clasice este la ordinea zilei?
Cu ideea că vrea ca hainele create de el să transmită idei, legate de unele momente de inflexiune ale istoriei, evenimente care au produs transformări radicale ale vieții noastre. Și aici a ales trei planuri pe care să se concentreze: social, arhitectură și film. Dacă vă uitați pe site-ul www.henotique.com veți vedea, sub fiecare dintre aceste domenii, elementul ce le leagă, precum odinioară cheia de boltă susținea o întreagă structura arhitecturală.
Trei cuvinte cu trimitere directă: Dead Poets Society. Cercul poeților dispăruți. Cu referire la filmul lui Peter Weir, unde Robin Williams dă – poate pentru prima dată în carieră – un recital de actorie pe măsura talentului său. Și unde ideea transmisă tinerilor dintr-o societate închistată, de către un dascăl nonconformist, era atât de nouă pentru ei:
-Trăiește clipă! Trăiește ziua! Trăiește o viață extraordinară!
Pasiunea pentru film al lui Călin transcede deci ecranului, și se imprimă pe creațiile sale. Împreună cu socialul, și evenimentele sale remarcabile.
Cum v-ar plăcea un bluzon cu o suită de imagini dispuse pe verticală, asemeni cadrelor unei pelicule de celuloid, unde să vedeți un Martin Luther King, rostind celebrul „I have a dream…”? Urmat de o imagine cu celebra scenă a plantării drapelului american la Iwo Jima. Sau de o scenă cu Revoluția română din 1989? Urmată apoi de un cadru gol, lângă care să scrie ceva de genul : istoria se scrie încontinuu, și tu poți s-o faci.
Iar pe verticala bluzei să apară imprimată ideea din filmul mai sus amintit: Words and ideas change the world!
Sau cum v-ar plăcea ca bluzonul să aibă o imagine decupată dintr-un film al lui Kubrick sau Hitchcock , care să transmită o idee privitorului, sau să-l provoace să o găsească? Chic, nu? Când ați avut ultima dată o haină cu un model care să vă forțeze să vă întrebați ce a vrut să spună creatorul său când l-a creat?
Foarte interesante sunt și bluzoanele imprimate cu imagini ale unor clădiri care ilustrează nașterea unor stiluri arhitectonice noi, prin munca unor arhitecți celebri. Și foarte importante sunt textele scrise pe haine, care trebuie musai citite!
Despre Călin și crezul său artistic, nu mă feresc să-i spun așa, puteți afla și într-un scurt filmuleț de pe Youtube. O ocazie bună să vedeți cum gândește un tânăr român al zilelor noastre, care își trăiește visul.
https://youtu.be/sskWgsw-h6s
Iar site-ul Henotique este cea mai bună sursă de amănunte privind linia vestimentară.
Succes, Călin! Aștept să-mi cumpăr de la tine un tricou cu Gandhi, sau poate cu Mandela, sau cu eroii misiunilor Apollo. Nu de alta, dar prea des tinerii se afișează cu imaginea lui Che Ghevara, un criminal sângeros, și prea rar cu Maica Tereza, Einstein sau Papa Ioan Paul al II-lea.
A bon entendeur, salut!
Acest articol a fost citit de 633 ori!
