Jurnal de bord – Vineri, 22.06.2018

 

Zi liberă luată de la muncă. Luată pentru că în ultimul timp mi se cam incinsese procesorul. Despre memoria internă ce să mai zic, unii dintre voi știu cum funcționează după 50…

Pe la prânz mă roagă consoarta s-o duc undeva cu mașina, lucru pe care nu pot să-l refuz, în virtutea vechilor relații de prietenie și colaborare dintre sta… entitățile noastre. Ieșim afară din bloc și brusc parcă am aterizat într-o scenă din Dune.  E atât de cald că poți prăji ouă pe capota masinii. De fapt soarele așa și arată, ca gălbenușul unui ou ochi, aruncat în înalturi.

Fac cursa, opresc zece secunde pe Tomis, consoarta coboară repede, și – culmea – nimeni din coloana din spatele meu nu claxonează nervos. E clar, e atât de cald că s-a înmuiat și spiritul combativ al românului. Toți cei care s-au aventurat prin oraș par a fi fotbaliști în naționala României, la ora partidelor de calificare. Aceiași pași târșiti, aceleași capete cu privirea înfiptă în pământ, aceeași viteză… năucitoare.

Ce-ar fi să trag o fugă până la *aufland, să fac acum cumpărăturile pe care le făceam de obicei seara?, mi se înfiripă un gând în mintea dilatată de la căldură. Zis și făcut. Parchez în imensa curte și mă arunc în magazin, la răcoare. Glisez printre rafturi, lista e scurtă – de criză – așa că în zece minute mă apropii de case. Căruciorul e mai mult plin de apă și înghețată. Care, la multe firme, nu diferă prea mult de elementul lichid, fără de care nu putem trăi. Și care reprezintă 70% din corpul uman, după specialiștii de la…, de la…, după specialiști. Deci noi, cei de categoria grea nu suntem mai grași, posedăm doar mai multă apă. Sper să nu fie din aia cu hidrogen, de-a lui Severin. Ia stai, mi-aduc aminte, că pe vremuri la Turnu Severin chiar făceam apă din aia grea, cu trei atomi de hidrogen.

Când mă apropii de case, rămân consternat. Cozile sunt lungi ca la Paște. Cine naiba vine la cumpărături vinerea la prânz, pe căldurile astea, mă întreb nervos? Arunc un ochi, și ce să vezi? 80% dintre împingătorii de coș sunt pensionari. Pensionari, da! Așezați tacticos la coadă, calmi, răbdători, ca atunci când se așezau la patru dimineața la coadă, să ia puii, zahărul și făina „de la Mazăre”. Adică de la primărie, sau de la UE, dar în conștiința lor – negreșit – „de la Mazăre”. Îmbrăcați de vară, lejer, dar foarte puțini cu vreo pălărie sau șapcă pe cap.

Stau și-i privesc la plecare, în timp ce descarc conținutul coșului în portbagaj. Ies cu sacoșele în căldura inumană, coborâtă parcă din Moartea căprioarei. Și se urcă în etuvele pe roți, numite impropriu autobuze. Made în Belarus. Țară unde e răcoare! Și șpaga 10% din prețul sicriului pe roți. Circulă la prânz, riscându-și periculos sănătatea, când era simplu să vină dimineața, când e mai răcoare, și mai lejer din toate punctele de vedere.

Cine spunea că bătrânii sunt mai înțelepți?

Acest articol a fost citit de 73 ori!

Please follow and like us:
error

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.