Unde mâncăm tradițional în Dobrogea? La Le GaFish, în Sarichioi.

Acest articol a fost citit de 616 ori!

Scriu cu oarecare reținere despre un loc deosebit, temător că – aflând despre el -, tot mai mulți oameni vor da navală ca să-l vadă, existând riscul de a-i altera în cele din urmă spiritul. În același timp #româniitrebuiesăștie, nu? 🙂

Când umbli prin ceea ce numesc eu „Dobrogea profundă”, adică Dobrogea istorică, cu cetăți, mănăstiri și moschei, situri romane sau bizantine, sate locuite cândva de tătari, germani, bulgari sau ceangăi, și locuite acum de români, aromâni și lipoveni, te cam ia foamea.

Unele zone nu sunt prea ofertante în ceea ce privește numărul restaurantelor, mai ales al acelora care încearcă să mai păstreze ceva urme de specific. În nordul Dobrogei cele cu specific lipovenesc sunt la mare căutare, ceea ce a dus la înmulțirea lor. Și dacă în majoritatea poți mânca un borș lipovenesc bunicel, atunci când vine vorba de felul doi simți, în prea multe locuri, că peștele mult lăudat ca proaspăt a trecut printr-o ladă frigorifică, fiind dezghețat în ziua respectivă.

Cum sâmbătă trebuia să însoțim o familie dragă, ce-și petrecea ultima zi de vacanță în zonă, într-un scurt periplu dobrogean, ne-am confruntat cu dilema alegerii unui loc pentru prânzit. Internetul ne-a îndreptat către un local de care auzisem vag, știind sigur doar că e localizat la Sarichioi. Am citit câteva recenzii și m-am hotărât, în sinea mea, să-l propun spre vizitare și încercare. Soția si prietenii au aprobat entuziaști, când au aflat că este vorba de o tavernă cu adevărat rustică, ce servește doar pește prins în ziua respectivă. Și gătește doar la o plită cu lemne, un număr limitat de feluri de mâncare.

Am ajuns în port la Sarichioi și taverna arăta exact ca-n pozele de pe net. Lemn, piatră, stuf și două cărămizi de BCA, ce închipuiau o treaptă a scării de acces. Mese de lemn extrem de simple, scaune metalice acoperite cu preșuri din coade, țesute ca la mama acasă, podea din lemn, un bar rustic și în lateralul său – extrem de importantă – plita de metal, încinsă la maxim. O grămadă de lemne de foc își aștepta rândul la incinerat, în timp ce doi puști refăceau stocul, transportandu-le pe cele din ultima livrare, basculate lângă local.

Am avut noroc, am ajuns la o oră când lumea de-abia începea să vină, așa că am prins masă „în față”. Localul are doar 6-7 mese, deschide spre ora prânzului, și am bănuiala că închide când termină peștele proaspăt. Într-un bol, așezat la vedere pe tăblia barului, niște raci își așteptau clientul. Personalul se rezumă la „doi băieți și-o ștrengăriță”, ajutați la chestiile secundare de puștii deja amintiți.

Ne-am înțeles repede cu tinerii, ne-au spus ce pește au, cum îl gătesc, am aflat cu bucurie că au și borș de pește, așa că ne-am așezat la masă. Ne-am hidratat, iar peste câteva minute am comandat mâncarea. Recomandarea unuia dintre băieți a fost ca – pentru grupul nostru de patru – să ne facă o plătică la „proțap”*. Am aprobat, puțin mirați, pentru că nu văzusem niciun proțap pe terasa laterală, unde se gătea, servea, depozita și spăla.

Peste câteva minute cel ce ne servea a revenit cu un platou pe care era plătica noastră, tăiată pe șira spinării în două bucăți, și asezonată cu mirodenii și ciușcă. Ne-a rugat s-o mirosim, să-i testăm prospețimea, ne-a anunțat că are puțin peste 1,6 kg și că prețul ei – gătită și cu tot ce trebuie alături – este de 7 lei per suta de grame. Am aprobat bucuroși propunerea sa, iar plătica și-a luat zborul spre bucătărie.

Am așteptat puțin mai mult decât mă așteptam pentru borș, ceea ce m-a făcut să-l întreb pe ospătar:

-Borșul?

-Se lucrează, a venit îndatoritor răspunsul.

Atunci am realizat că borșul ni se pregătea chiar atunci, patru porții într-un vas micuț, nu era făcut la cazan și servit imediat după ce ar fi fost încălzit. Ceea ce ne-a bucurat, bineînțeles, cine nu-și dorește un borș de pește proaspăt luat de pe foc?

Așteptarea a fost ușoară, pentru că am admirat locurile deosebite din jurul localului. Când borșul a venit, mirosea dumnezeiește. Le-am cerut băieților puțin mujdei, ceea ce i-a luat puțin pe nepregătite, dar mi l-au făcut imediat. Și am cerut și ciușcă (ardei iute), așa că am fost invitat să o culeg din grădinița de lângă tavernă! Vă închipuiți cu ce plăcere am făcut-o, amintindu-mi de copilărie.

După ce borșul s-a așezat unde trebuie, a venit și plătica. În două farfurii mari de metal, smălțuite, arătând ca într-o reclamă la un restaurant cu pretenții. Gustul ei – de păstrat în amintire până la următoarea vizită! N-am mai primit și alte farfurii, așa că am mâncat câte doi, pe familii, din farfuriile uriașe, ceea ce a fost inedit, dar realmente plăcut. Berea, limonada și apa minerală au ajutat peștele să înoate.

Meniul este minimalist la Le GaFish: peștele prins în ziua respectivă, gătit la plită, borș, limonadă, apă, două feluri de bere și trei feluri de vin. Niște oameni isteți au decis să nu se întindă mai mult decât le este plapuma, cum din păcate fac multe restaurante, la care lista de bucate are un kilometru. Și fac doar ceea ce știu și ce pot. Ar putea fi un model de urmat pentru mulți întreprinzători autohtoni.

Prețurile nu sunt foarte mici, dar nici foarte mari. Ținând cont că tot ce am mâncat a fost proaspăt preparat și cu adevărat gustos, nouă ni s-au părut în regulă. Lucruri de pus la punct s-ar mai fi găsit la această tavernă, dar dacă nu ești cârcotaș din cale afară ca fire, nu au de ce să-ți afecteze experiența culinară.

Acum, după ce v-am spus de ce să vă duceți la Le GaFish, să vă spun și de ce să nu mergeți. Nu mergeți dacă sunteți genul care la restaurant merge doar pe toace de 10 cm, sau cu pantofi de lac. Nu mergeți dacă sunteți obișnuiți ca fețele de masă să fie de un alb imaculat, scrobite și călcate impecabil. La Le GaFish nu au fețe de masă. Nu mergeți dacă sunteți obișnuiți ca ospătarii să aibă uniformă neagră, cu cămăși albe, și mănuși de aceeași culoare. Nu mergeți dacă nu sunteți obișnuiți ca mirosul gătirii bucatelor să vă vină la masă, însoțit și de puțin fum. Și dacă vreți ca toaleta să arate mai fain decât cea de acasă. Sau dacă nu sunteți dispus ca toată lumea să vă vadă când vă spălați pe mâini, pentru că chiuvetele din tablă smălțuita (excelenta alegere) sunt la vedere. Într-un cuvânt, nu mergeți dacă nu stiți să vă bucurați de mâncare, fiind mai preocupați de alte lucruri.

Acestea fiind spuse, sper că taverna Le GaFish să fie tot acolo și peste mulți ani, ca să încurajeze înmulțirea afacerilor de acest gen, extrem de puține în țara noastră. Eu de-abia aștept să o vizitez din nou!

Foto: Manuela Borhan Călugărița

*am descoperit acasă, săpând pe internet, că „la proțap” vine de la faptul că peștele, tranșat dar lăsat cu solzii pe el, este așezat pe un strat de bețe de stuf, în vederea gătirii.

Acest articol a fost citit de 616 ori!

Please follow and like us:

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.