Încaieră-i, drace!

Acest articol a fost citit de 742 ori!

Istoria automobilului – episodul 4

Am tot vorbit până acum de oamenii întreprinzători, care au pus mâna pe treabă ca să construiască automobile, fie ele cu aburi sau benzină. Dar cum de știau ei cum să le facă să meargă, v-ați gândit? Bineînțeles că nu, pentru că nimănui nu îi plac tocilarii! Numai că fără ei nu se poate, frate! Ei stau și se gândesc la mersul lucrurilor, caută soluții, nu dorm noaptea, apoi deodată li se aprinde becul și strigă Evrika!

Unul dintre ei ce nu dormeau noaptea era chiar Daimler, care la 17 iulie 1888 a depus o cerere către autorități, pentru a căpăta dreptul de a conduce o „șaretă ușoară cu patru locuri și un motor mic”. Și uite așa nemții au inventat permisul de conducere, iar Daimler a fost blestemat ulterior de miliarde de șoferi pentru asta.

Dar să ne întoarcem puțin în timp, într-o noapte de vară a anului 1862, când un francez, Alphonse Beau de Rochas, a visat cum trebuie să funcționeze un motor pe gaz, fiincă benzina se obținea greu, fiind necesară cracarea țițeiului. Când zicem gaz ne gândim la gazul de iluminat, sursa lămpilor de pe trotuarele marilor orașe. Deci băiatul ăsta cu nume frumos a văzut în mintea lui toate fazele ciclului motor: admisia, compresia, explozia și evacuarea. Bucuros nevoie mare a depus o cerere de brevet, cum rar se mai văzuse până atunci: niciun desen explicativ, nicio indicație despre modalitatea de a aprinde gazele și a le evacua. Nimic. Nada. Rien. Paroles, paroles et paroles. Dar ideea era clară și brevetul a fost emis.

Alphonse Beau de Rochas

Asigurat fiind referitor la gloria sa viitoare, cea din cărțile de istorie, frumosul nostru a uitat să plătească taxa de brevet în anul următor, iar ideea a devenit proprietate publică. Pentru că tot suntem prin Franța anilor ’60, să amintim și de Etienne Lenoir, un belgian venit la Paris cu gânduri mari. În timp ce lucra ca ospătar ziua, noaptea lucra la un motor pe gaz, cu aprindere prin scânteie, care era generată de o bobină de inducție. L-a brevetat în 1860, ceea ce-l face primul om care a construit un motor cu ardere internă, chiar dacă ineficient, pentru că amestecul combustibil nu era comprimat înaintea aprinderii. Peste vreo doi a pus un motor pe o trăsurică și a atins 3 km/oră. Apoi s-a săturat de automobile și s-a orientat către motorizarea bărcilor. A murit sărac, dar celebru.

Nemulțumit de cariera sa de comerciant, un german – Nikolaus Otto – s-a gândit să perfecționeze ce văzuseră ochii lui în perioada în care locuise în Franța. Prima dată a construit un motor, în 1861. Peste trei ani s-a asociat cu industriașul Eugen Langen într-o companie, apoi au îmbunătățit prima variantă. Cam trăseseră cu ochiul la Lenoir germanii noștri, dar treaba începea să se miște. Motorul era gândit ca unul staționar, destinat industriei manufacturiere. Compania lui Otto și Langen, numita NA Otto & Cie (mai târziu Deutz), îl angajează ca director pe Daimler, în 1872.

Nikolaus Otto

Marea lovitura o dă însă Nikolaus Otto în 1876, când construiește primul motor cu ardere internă utilizând ciclul în patru timpi din lume! Bazat pe teoria lui Alphonse Beau de Rochas, care însă nu-și păzise brevetul. Cum Otto este cel care construiește practic motorul, atât de eficient încât se fabrică 30.000 de bucăți în următorii 10 ani, toată lumea vorbește de ciclul Otto. Vedem mai jos cum era folosit un astfel de motor într-o făbricuță.

Nemulțumit că Otto nu vroia să folosească motorul în patru timpi pentru vehicule, Daimler pleacă din firmă, împreună cu Maybach (angajat de el), ca să încerce această dezvoltare. În prima fază cei doi modifică motorul pentru a folosi drept combustibil benzina. Iar în 1885 construiesc prima motocicletă cu motor cu combustie internă, Daimler Reitwagen. Nu vor să-i plătească drepturi de autor lui Otto, susținând că brevetul lui a fost precedat de un altul. Și cam așa era! După zece ani francezii dezgroapă brevetul lui Beau-Rochas, iar cel al lui Otto este anulat. Mai mult chiar, inventatorii italieni Eugenio Barsanti și Felice Matteucci demonstrează că brevetaseră o primă versiune care funcționa eficient a unui motor cu ardere internă în 1854, în Londra! Așa că bătălia a început, spre bucuria avocaților.

Motocicleta Daimler Reitwagen (reproducere)

Sursa fotografiilor: wikipedia

#rochas #lenoir #otto #langen #reitwagen

Acest articol a fost citit de 742 ori!

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.