Acest articol a fost citit de 489 ori!
Îi mai știți pe conaționalii noștri care dădeau vara buzna pe litoral în număr mare, ocupând “toate unitățile de cazare”, dar și apartamentele și garsonierelor particularilor, care-i îmbiau cu chei zornăind pe traseul spre plaje? Pe cei care veneau cu lada frigorifică, cu ceva mâncare după ei și-și găteau pe unde apucau, ca să cheltuie cât mai puțin? Și se cazau acolo unde le spuneau prietenii că s-au simțit bine în trecut? Pe cei care i-au speriat pe bulgari când aceștia au avut ideea să ofere all inclusive? Dând navală la micul dejun, încărcându-și farfuriile cu mâncare de parcă ar fi anul 1946, în vremea foametei, apoi abandonând jumătate din ea pe aceleași farfurii, după ce-și făceau și câteva sandvișuri pentru prânz? Pe cei care… Of, dar câte ar fi de scris. Deci, îi știți.
Ei bine, aproape toți aceștia au dat năvală pe capul grecilor, mai nou. Să ne înțelegem bine, paragaraful precedent nu vrea să desconsidere pe nimeni dintre cei care fac parte din categoriile amintite. Nu! Încercam să fac o radiografie a societății românești, așa cum se vede ea prin prisma turismului estival. Și a românilor care și-au luat inima în dinți și vor să meargă mai departe de prietenii bulgari. Fără să știe ce documente iți trebuie ca să ieși din țară, cum să folosești internetul ca să faci o rezervare, cum se cumpără vigneta, ce fac dacă iau amendă pentru depășirea vitezei (boală națională, nevindecabilă), cum e cu cartea verde, ce e aceea asigurare medicală de călătorie sau la ce este bună asigurarea de asistență rutieră. Nu știu în ce monedă vor face cumpărături, nu folosesc mai deloc cardul, țin toți banii în mașină când stau pe plajă, pentru că la hoteluri “se fură”, nu știu care e cel mai scurt drum spre destinație și întreabă pe net, unde mai întreabă și dacă au Metro în Grecia sau dacă găsești lapte în țara respectivă.
Cu toții vor mâncare multă, bună și ieftină (primul criteriu de selecție a destinației), cazare la maxim 25 de metri de plajă, să nu meargă mult pe jos, șezlonguri mai ieftine decât la Mamaia, plaje “amenajate”, cu nisip fin, peisaje deosebite și adâncime mică a apei. Mai nou, cei migrați de la bulgari caută extra super mega all inclusive în Grecia! Da, în Grecia. Nimeni nu întreabă și ce s-ar putea vizita în zonă, ce merită văzut, ca să nu te întorci din concediu doar cu burta plină și pielea roșie. În schimb toată lumea crede că dacă a plătit niște bani, a devenit peste noapte stăpâna Greciei. Daca vreți să studiați la rândul vostru societatea românească de azi, n-aveți decât să vă înscrieți în grupul Forum Grecia, pe FB, dacă știți că stați bine cu nervii. Și nu vă lipsește umorul. Adminii respectivului grup ar merita cate o medalie de onoare, pentru răbdarea pe care o dovedesc în a modera conversațiile. Deși câteodată mai cedează și ei… Dacă nu vă simțiți în stare, am o selecție de postări mai jos, care vă va ajuta să vă faceți o idee. Deci, încă o dată, nu râdem de nimeni, asta e România omului nou produs de comunism, dar și rezultat al programului România Educată. Atât s-a putut…
Si doar atât mai vreau să vă spun: odată ce oamenii aceștia au învățat drumul Greciei, s-au simțit bine acolo, fiind tratați cu respect ca turiști, greu de crezut că-i vom mai prinde si jecmăni pe clitoralul românesc. A bon entendeur, salut!
Din ciclul: Ați fost vreodată la Abrud?
*Pentru cine a fost in Thassos, mergem prima oara si voiam sa stim ce orasele merita ca si cazare in luna Septembrie. Ne dorim sa avem plaja cat mai aproape si cateva taverne dragute in zona.
* Sunt in zona Nikiti. Va rog recomandari de plaje frumoase?
*Bună ziua! As dori recomandări pentru cel mai frumos resort 4* sau 5* cu ultra allinclusiv !
* Salutare! In plimbările mele prin Grecia,am vazut de multe ori o casa,o vila singura,inconjurata de maslini si mi as fi dorit sa pot sta acolo cateva zile….Stie cineva asa ceva de inchiriat?, Multumesc
Din ciclul: Întreb pentru un prieten!
* Buna ziua! Am un prieten care a plecat luni în Grecia. Nu a plătit vigneta pe Bulgaria, a dat în foarte multe camere, dar nu a fost oprit la vama dintre bulgari și greci să plătească vreo amendă. Care ar fi consecințele?
*Buna seara ! Am și eu o întrebare , dacă mi-am luat rovinieta dupe bgtoll cu durata de 1 luna este valabilă și la dus și la întors ? Mai este nevoie sa mai iau și la întoarcere ?
* Buna vas ruga frumos dacă puteți să-mi dați exact traseul din Timișoara in Paralia katerini va Multumesc frumos!!
* Salutare!Va cer ajutorul, avand in vedere ca este primul nostru concediu cu masina in afara tarii cu copii! ( 2 si 4 ani) plecare: Sibiu destinatia: Paralia Katerini.Ne-am gandit ca o sa facem cam 2 zile, insa ce iesire din tara sa alegem, avand in vedere ca plecarea e vinerea , unde sa oprim ? Vorba aia in Bulgaria nu cunoastem pe nimeni.
* Buna ziua! Găsesc pe cineva prin apropiere de Nea Mesagala pe cineva cu un tester vcds?
*Bună aș dori să știu niste păreri noi am mai fost in Grecia dar în Paralia Katerini de mai multe ori și anul acesta urmează să mergem tot în Grecia dar parcă aș vrea să încercăm in altă parte, ceva păreri despre Nei Pori cum e acolo plaja dacă sunt la fel taverne seară
Din ciclul: I pak dau știre domnietale
* Buna ziua, aveți grijă !!! In Grecia halkidiki Plaja Possidi am fost furați de bani!!! Au deschis mașina Skoda Octavia, actele au rămas restul tot euro și lei au făcut „curat”
*Buna ziua! Stiti vreo cazare disponibilă in Sarti incepand de maine? 7-10 nopti?
* Buna seara. Am si eu nevoie de un sfat. Ce statiune recomandati intre Salonic si Alexandroupoli pentru un baiat de 21 de ani, care n a iesit din tara niciodata?
* Buna ziua. As dori va rog sa imi spuneti locuri recomandate pentru mancare si petrecut timpul in Leptokarya !
Din ciclul: Cronica lui Anonymus
* Salutarw! E ok ca cel de la cazare sa solicite buletinul? Sunt totuși date private cnp, etc și eu nu sunt ok cu asta. Am mai fost cazați prin booking și nicăieri nu ne.a solicitat pașaport sau buletin.
* Bună! Postez anonim deoarece vreau să fac o surpriză. Asadar, caut o cazare in Parga (doar Parga) pentru septembrie, o saptamana, pentru 2 persoane. Vreau ceva frumos, diferit, elegant, cat mai aproape de plaja. Nu caut “ieftin”, caut ceva deosebit. Pentru un cuplu intr-o mini vacanta doar pentru ei. Vedere la mare, dormitor cu baldachin, cada in camera, piscina….
* Buna ziua tuturor! Am asigurare Omniasig valabilă până pe 8 septembrie anul acesta…pot merge liniștit prin Bulgaria și Grecia?
Din ciclul: Et in Arcadia ego!
* A fost cineva in Nea Anchilas, cum este?
* Buna ziua! Care e cea mai animata zona din Grecia? E pt prima data când am Merge in vacanța in Grecia cu 2 copii, de 18 și 9 ani, cu mașina personală, din jud. Mures… sa fie activități pt copiii etc
* În ce zonă este făcută poza și dacă se poate să-mi spune-ți dacă au cazare acolo pe plajă , mulțumesc
Din ciclul: Le metro qui passe…
*Salutari! Stiti cumva daca la Metro (Grecia), este nevoie de legitimatie sau daca au legitimatie temporara? Multumesc!
* Bună ziua, pe 24 iulie pleacă cineva din Drobeta Turnu Severin spre Grecia?
* Salut,ma ajutati si pe mine cu un site pentru fery?
Din ciclul: Dilema veche și nouă
** Salutare!Va cer ajutorul, avand in vedere ca este primul nostru concediu cu masina in afara tarii cu copii! ( 2 si 4 ani) plecare: Sibiu destinatia: Paralia Katerini.Ne-am gandit ca o sa facem cam 2 zile, insa ce iesire din tara sa alegem, avand in vedere ca plecarea e vinerea , unde sa oprim ? Vorba aia in Bulgaria nu cunoastem pe nimeni. Suntem intr-o dilema totala
Din ciclul: Un pod prea îndepărtat
*Bună seara, ma puteți ajuta ca rog cu o informație? Am găsit o cazare super faina, dar problema este ca fiind pentru prima data în Grecia, nu reușesc sa vad cum as putea ajunge cu mașina!!! Va las o poza cu adresa de la cazare, poate ma puteți ajuta?Mulțumesc mult – S-a lămurit problema, cazarea era pe o insulă!
* Bună ziua, la tot grupul.Am și eu o întrebare,cum este mai bine ,să ai euro la tine sau și card bancar menționez ca merg pentru prima oara în Grecia Creta.Va mulțumesc anticipat.
* Buna seara! Caut pentru anul viitor si putem numai in iulie sau august un loc in Grecia si e o tara asa de mare ca nu resusesc sa reduc zona.
* Buna dimi! Este cineva in vama la Kulata? Este aglomerat? Multu!
Din ciclul: Surprize, surprize!
* Noi am fost în Creta, Stalida,la Pela Sofia , aproape de plaja cu nisip,a fost frumos,am avut micul dejun inclus,am avut avion la 3 dimineață,dar când le-am spus că trebuie să ne de-a micul dejun ,au refuzat.
* Dacă am fost discriminat in Grecia , carei autorități trebuie sa ma adresez???? Nu au vrut sa mi dea loc in port la barca ca nu are steag grecesc
Din ciclul: Căutarea moarte n-are!
* Bună seara! Care dintre uleiurile din imagine sunt mai bune! Mulțumesc anticipat! (postare cu foto)
*Cunoașteți vreun producător local/fabrică de unde putem cumpăra ulei de măsline și măsline în Salonic sau Serres? Care sunt prețurile?
* Cautam cel puțin o plaja cu nisip și câteva sălbatice, cu coasta, înălțimi, stânci, etc
**Buna dimineața, suntem un grup de 6 Adulți și un copil de 5 ani, căutam o căsuță la malul mării, chiar pe plaja
Acest articol a fost citit de 489 ori!