Silviu MăcrineanuAcest articol a fost citit de 685 ori!
Trebuie sa incep acest post prin a declara deschis si transant ca sunt un mare admirator al lui Neagu Djuvara. Acest senior poposit printre noi parca dintr-un alt veac, cu talentul lui – specific aromanilor de pretutindeni, de a povesti cu har, facandu-te sa-l asculti ore in sir daca s-ar putea, m-a cucerit ! Modul lui de a privi si intelege istoria, format la scoala Sorbonei – cea fara de egal printre universitatile umaniste, mi se pare mie, inginerului pasionat de istorie, cel mai aproape de logica stiintelor “realului”, la care m-am format. Pentru ca Neagu Djuvara incearca sa trateze problemele de istorie la modul stiintific, punand la mare pret uneltele logicii, deductiei si reducerii la absurd, facandu-ne sa ne aducem aminte ca istoria este o stiinta.
Teza lui de doctorat, transformata intr-o carte greu de citit pentru nespecialisti, dar mustind de idei noi, generoase si prea putin cunoscute, ar merita sa se studieze in facultatile de istorie de pretutindeni. Iar cartile lui de istorie pentru cei mici, istorie povestita ca la gura sobei de un bunic batran si sfatos, ar merita sa inlocuiasca multe capitole din aridele si plictisitoarele manuale “alternative” de istorie pentru gimnaziu.
Acestea fiind zise, sa ne intoarcem la cestiune. Adica la Basarab I Intemeietorul, cel in jurul careia se cerne povestea intemeierii Tării Românesti. Si a carui filiatie a starnit ceva confuzie printre istoricii romani, tinand cont de singurul document in care tatal lui Basarab este pomenit in clar, cel in care Carol Robert – regele Ungariei, in 1332, daruia o mosie unui credincios al sau care se distinsese in batalia asa zisa “de la Posada”. Caci spune textul respectiv, referindu-se la Basarab: “…que in terra Transalpina, per Bazarab, filium Thocomerii, scismaticum in nostrum et sacre corone…….”. S-a transcris ultima litera din numele tatalui lui Basarab, un y cu 2 puncte, prin dublul “i”, asa cum reiese din acelasi text ca se facea uzual in vremea respectiva.
Numele de THOCOMERIUS (Thocomerii era genitivul nominativului respectiv) a dat fiori istoricilor nostri patrunsi de românism, dintre care unii scriu intotdeauna romano-slavi si nu slavo-romani, referindu-se la amestecul de popoare ce i-a dat pe inaintasii nostri. Asa ca problema a fost transata rapid, traducand Thocomerius prin Tihomir, nume slav des intalnit in epoca. Iar daca tatal intemeietorului purta un nume slav, sigur el era român, astfel ca doar din intamplare fiul sau purta un nume cuman, insemnand “tată stapanitor” ! Tare logica istoricilor nostri, nu-i asa?
Greu de suportat ideea ca Thocomer seamana destul de bine cu Thoctomer, nume cuman si el, derivand probabil de la “thoq-timur”, ce insemna “fier călit”. Fiul unui “Fier Călit” cuman sa devina “Tată Stapanitor” al tuturor voievozilor si cnezilor slavo-români, infricosator nu ? Ce se va alege in cazul acesta de istoria noastra clara, scrisa de istoricii absolventi de Stefan Gheorghiu, corectata la ordinele Tatucului analfabet Ceausescu, el insusi avand o frumoasa radacina turcica a numelui ?
Au fost totusi cativa istorici care si-au pus intrebari privind originea lui Basarab, fie români fie straini, dar vocea lor s-a pierdut in marea masa a istoricilor “bine documentati”. Marele Iorga chiar a plusat, transformandu-l pe Basarab in Basarabă, mai mult chiar – in Băsărabă, ca sa fie sigur ca nu mai exista dubii privind originea lui. Si cum nu da frumos sa-l contrazici pe Iorga, multi istorici au luat-o pe calea batatorita.
Odata varianta cu Tihomir – Basarab adoptata, istoricii s-au pus sa combata ideea descalecatului dinspre Ardeal a celebrului Negru Vodă, a “descălecătoarei” cum i se mai spune. Pentru ca degeaba spune legenda ca statul muntean a fost intemeiat de Negru Vodă, care a trecut muntii impreuna cu tovarasii sai, venind din Ardeal. “Legenda e doar o preluare tarzie a ideii descălecatului din Moldova – spun aceeasi specialisti, despre care stim sigur ca a avut loc, facut de voevozi români din Ardeal”, deci perfect acceptabil. Cum legendele populare au intotdeauna un sambure de adevar, ar trebui sa mai cercetam. Mai ales ca Negru Vodă este pomenit si in documente ale calatorilor straini prin principate, dar si in “carti” ale voievozilor munteni, care intareau proprietatea asupra unor sate, balti, terenuri etc.
Despre ideea ca Thocomer, de neam turcic fiind, ar fi putut avea tenul mai inchis la culoare, asa cum il vedem si pe al fiului sau pe peretele bisericii ctitorite de dansul, ceea ce i-ar fi atras supranumele de Negru, nici vorba! Nu mai vorbesc de faptul ca descalecand din Ardeal si cuman fiind, ar fi putut fi foarte probabil si catolic. Ceea ce ar explica destul de bine faptul ca sotiile primilor Basarabi aveau religia aceasta.
Dar sa inchei cu o mica contributie personala asupra disputei. In vara am vizitat St. Endre, un frumos si bine conservat orasel cu aer feudal maghiar. Fondat de refugiatii sarbi in secolele trecute. Acolo am avut ocazia ca pe zidul uneia dintre cele 3 biserici ortodoxe din oras, sa observ o placa indicatoare. Placa era scrisa in maghiara si sarba (dovada ca si maghiarii accepta placute bilingve la ei acasa), localizand Piata Tihomir Vujicici, dupa cum se vede mai jos:
Dupa cum se observa, maghiarii l-au tradus pe Tihomir prin Tihamer, nu prin Thocomer!
A bon entendeur, salut !
Silviu Măcrineanu
Acest articol a fost citit de 685 ori!
