Ou sont les éléphants?

Acest articol a fost citit de 554 ori!

foto: www.dcnews.ro

Vremea extrem de rece și mohorâtă de afară m-a făcut să nu vreau să ies din casă astăzi. Așa că lenevesc, întins pe canapea, și mă gândesc la copilărie. De ce la copilărie? Păi după 50 de ani la ce să te gândești, la vârsta senectuții? Copilăria este un lucru frumos pentru mai toți oamenii. Mai ales că după atâția ani partea mai grea a ei se estompează, și ne aducem aminte mai ales de lucrurile frumoase.

De pildă azi mi-am adus aminte de d-na Malerov, profesoara mea de franceză din școala generală. Care mi-a sădit în suflet dragostea față de această limbă superbă, precum și față de o cultură bogată și plină de măreție. O doamnă frumoasă, cu un aer ușor diafan, care parcă plutea când mergea pe cei doi kilometri de drum pietruit de la gară până la școală. Cred că am fost puțin îndrăgostit de ea, pe la 13-14 ani, dar asta li se întâmplă majorității băieților pe la acea vârstă.

Așa că – pornind de la amintirea dansei – mintea mea s-a oprit asupra unui alt moment important ce mi-a marcat copilăria. Este vorba despre emisiunea în limba franceză de la televiziunea română!

Nu mai știu cum îl chema pe prezentatorul respectiv, cu față lungă și ușor atins de chelie. Care mie mi se părea la vârsta respectivă că ar avea o față veritabilă de breton, fără însă să-i fi văzut vreodată pe bretoni în realitate. Era dotat cu o voce gravă, puternică, pe care o manevra cu iscusință. Și rostogolea cuvintele și frazele cu o artă a dramatizării demnă de un actor de teatru. Timp de 20 de minute stăteam fascinat în fața televizorului, încercând să traduc ce solicita. Si încercând să răspund în minte la întrebările puse pentru telespectatori, pe un ton grav și puțin inchizitorial:

-Comment t’appelle tu?

-Quelle est votre date de naissance?

Și mult mai simpaticele:

-Qui est Kiki?

-Ou est Dodo?

-Ou sont les éléphants?

Asta cu elefanții mi-aduce aminte de ultima apariție a acestui admirabil realizator la televiziunea cenușie română, fostă comunistă, la momentul respectiv “liberă”.

Era în 1991 parcă, iar primul șef de stat mai important din vest care urma să ne viziteze țara era președintele francez Francois Mitterrand. Vizita era una importantă, pentru că legitima noul guvern instalat la noi în 1989, după “evenimentele de la București”, cum le numea Miterrand într-un interviu din acel an, grijuliu să nu pronunțe cuvântul care n-avea ce căuta acolo, cel de „revoluție”.

Momentul era cum nu se mai poate de prost ales, pentru că venea la nici un an după evenimentele din 13-15 iunie 1990, când poliția și-a autoincendiat mașinile ca să dea vina pe opoziție, după intervențiile brutale ale minerilor, după radicalizarea luptei politice de la noi. Tinerii, mai ales studenții, se cam lamuriseră ce democrație originală adusese Ion Iliescu și cam ce perspective le deschidea ea. De aceea l-au așteptat pe Mitterrand cu un arsenalul de sloganuri, afișe și pancarte. Cu texte pe care acesta nu risca să nu le înțeleagă, dat fiind francofonismul nației pe care o vizita.

Mi-aduc aminte vreo două dintre ele:

-Francois Miterrand, est l’ami de l’assasin!

-Ami des Roumains, ou ami de Roman?

-Merci la France, pardon Mitterrand!

După câteva zile de la vizită, la televizor vine emisiunea săptămânală în limba franceză. Și simpaticul prezentator, amintind puțin la față de celebrul actor Bourvil, continua să caute răspunsuri la întrebările puse în emisiunea trecută.

Așa încât, inevitabil, se ajunge și la clasică întrebare: Ou sont les éléphants? Completată de această dată cu alta surprinzătoare: Qui est l’ami des elephants? Repetată de câteva ori, de parcă prezentatorul aștepta disperat un răspuns, de la un elev mai răsărit.

Dar răspunsul din public nu vine, așa că el însuși trebuie să-l ofere:

-Francois Miterrand, est l’ami des…, est l’ami des… éléphants!

Și  repetă apăsat fraza, care suna categoric:

-Francois Mitterrand, est l’ami des éléphants!

Și uite așa am avut ocazia să văd ultima emisiune în limba franceză la Televiziunea Română Liberă. Controlat de Iliescu și ai lui, cuibul acela de securiști și activiști nu putea tolera o asemenea rimă. Cine era președinte al televiziunii române pe atunci? Un intelectual care a produs mult rău încercării de a se înfiripa o democrație normală în România, istoricul Răzvan Theodorescu. Când se vând, intelectualii fac mult mai rău unui popor decât cei săraci cu duhul…

P.S.  Îmi cer scuze pentru eventualele greșeli de gramatică vorbitorilor de franceză, n-am mai utilizat limba această de prin 1984. Din păcate…

Acest articol a fost citit de 554 ori!