Recenzie de carte: Makkai Sándor – Căruța Dracului

Biblioteca Româno-Maghiară: Makkai Sándor – Căruța Dracului

 
Există  în istoria medievală zbuciumată a principatului Transilvaniei o serie de familii nobile maghiare, al căror nume se împletește cu atmosfera de taină, de luptă surdă pentru putere, de îndrăzneli și fapte temerare, de trădări și pertractări odioase, de schimbarea taberelor după interes și alianțe schimbătoare, ba cu imperiul necredincioșilor turci, ba cu al detestaţilor imperiali habsburgi, ba cu voievozii români ai țărilor vecine. Vorbesc aici de familii puternice, precum Lackfi, Csáki sau Rákóczi.
Înfruntările dintre fracţiunile puternicelor familii maghiare, în care uneori au atras și armate străine, întotdeauna sub scopul declarat al „binelui naţiei”, au adus de multe ori ruina și nenorocirile asupra transilvănenilor de rând. Câteodată, într-un mai lung sau mai scurt răstimp de pace, câte unul dintre acești principi – mai puțin aplecat spre sabie și mai mult spre scripturi și penel – făcea lucruri extraordinare spre ridicarea principatului: școli, biserici, tiparnițe, orașe sau cartiere noi, cetăți întărite, mari târguri și comerț profitabil.
Cea mai propice, dar și cea mai dificilă perioadă, în care se impune ideea unei Transilvanii nesubjugată imperiilor, capabilă să se dezvolte pe drumul său, fie și cu prețul depunerii jurământului de vasalitate, este cea de după bătălia de la Mohács, când Ungaria cade sub loviturile oștilor otomane, ajungând pașalâc. Principii maghiari ai Transilvaniei, sau – dacă vreți – voievozii ei, au dus o politică asemănătoare cu a voievozilor munteni și moldoveni: când cu turcul, când cu habsburgul, câteodată cu leahul, pentru a diminua stăpânirea prea puternică a unuia dintre împărați, ce s-ar fi transformat în jug înrobitor.
caruta
Dar dacă familiile amintite mai sus s-au impus în istorie datorită influenței asupra epocii, există o altă mare familie, extrem de cunoscută, al cărui destin nu poate fi separat de cel al principatului. Este familia Bathory, cea care a dat un rege uniunii polono-lituaniene, și mai mulți principi Transilvaniei evului mediu târziu. Bathoreştii ocupă locul principal în cartea lui Makkai Sándor, „Căruța Dracului”, apărută la Kriterion întâia data, în 1979, sub traducerea foarte reuşită a Veronicăi Bârlădeanu, reeditată apoi de editura UNIVERSAL DALSI, în 1993.
În centrul cărții se situează cuplul de nepoți ai regretatului rege Ștefan Báthory, Gabriel și Anna, aduși să fie crescuți de unchiul lor, comitele „Ștefan Báthory din Ecsed, cel mai mare, mai puternic și mai bogat domn din țară, care, deși slujitor al regelui, nu o dată l-a înfruntat pe acesta…”. Cartea începe cu drumul lor prin mlaștinile ce înconjoară cetatea Ecsed, însoțiți de o gardă înarmată, iar stilul descriptiv, extrem de bogat în amănunte, conturate atât în tușe fine cât și puternice, amintește de Sadoveanu și romanele sale istorice. Dar pe măsură ce acțiunea se desfășoară, prinde mai mult nerv și se derulează alert, Makkai se îndepărtează de stilul eminamente descriptiv, fără a-l părăsi cu totul, din fericire, pentru că reușește uneori să creeze tablouri de epocă memorabile. Ne îndepărtăm de Sadoveanu și ne apropiem de Paul Féval și Michel Zevaco, și de atmosfera misterioasă, încărcată, promiscuă câteodată, plină de intrigi și capcane, de lupte pe față sau prin budoaruri, atmosferă în care personaje puternice, ambițioase, cu porniri sângeroase sau mistice, se luptă pentru putere, dragoste și dominație. Asasinatul, vrăjitoria, otrava, minciuna, dominația sexuală, incestul chiar, pigmentează această atmosferă întunecată dintr-o Transilvanie pre-Dracula.
Makkai își țese cu migală firul epic, ridicând un colț din draperia epocii pentru noi, permițându-ne să vedem cum doi copii, Gabriel și Anna, se transformă o dată cu pubertatea, pe fondul moștenirii genetice, dar și a legendarului blestem al familiei Báthory, el – într-un viteaz principe războinic, dar de o cruzime remarcabilă și un obicei al desfrâului pe măsură, ea – într-o frumoasă femeie dominatoare, lipsită de morala elementară, chinuită de ideea că este încă una din vrăjitoarele din istoria familiei. Să nu uităm că pe Gabriel cronicarii turci l-au numit Deli Kiral (craiul nebun), iar prin sângele Annei curgea același sânge ca al Elisabethei Báthory, femeia vampir, ce a ucis cel puțin 600 de tineri și tinere, după ce îi chinuia groaznic, și se îmbăia în sângele lor.
Deci tinerii care în prima jumătate a cărții se întrec în fapte de vânătoare, învață catehismul luteran și flirtează cu însoțitorii lor, se schimbă pe măsură ce devin conștienți de originea lor, de ascendentul lor asupra celorlați, de puterea care-i învăluie ca o aură, de destinul mare care le este hărăzit. Și treptat caracterul ancestral iese la iveală, prin fapte condamnabile, ascunse cu greu de ceilalți, culminând cu incestul, pe care vrăjitoarea bătrână din cetatea Ecsed îl prevăzuse.
Moartea însoțită de scandal a bătrânului comite, ce duce la descoperirea eredității lor reale și a existenței unui frate necunoscut până atunci, savantul Pál, nu face decât să accelereze transformarea.
Pentru o scurtă perioadă, sub influența spiritului iluminat al lui Gabriel Bethlen, diplomatul și înțeleptul ce lucrează spre binele principatului, Gabriel Báthory pare a se transforma într-un general capabil și îndrăzneț. Însă despărțirea prelungită de mentorul său și viața de rutină prilejuită de apărarea cetății Alba Iulia, îl transformă în spaima femeilor nobililor dar și a slujnicelor, și într-un bețiv notoriu, iute aplecat spre a scoate sabia și a hăcui pe cineva.
Ajuns principele Transilvaniei, își arată fața adevărată, de tiran sângeros, desfrânat și alcoolic. Sora sa, încăpută pe mâinile amantelor sale cu renume de vrăjitoare, Dengeleginé și Imrefiné, ajunge la rândul ei o curtezană temută și râvnită, căsătorită – de conveniență – cu un nobil important ca poziție în principat. Alunecă și ea pe panta desfrâului, mai ales că soțul moare, după doar patru ani de căsătorie, din cauze obscure.
Sfârșitul începe pentru Gabriel atunci când îl îndepărtează pe Bethlen dintre apropiații săi, ajungând până acolo încât să ceară uciderea sa. Acesta se refugiază la turci, de unde revine peste ani și cucerește puterea. Gabriel încearcă o revenire, cu ajutorul imperialilor, dar este ucis de propriii soldați, într-o ambuscadă.
Calvarul continuă pentru Anna Báthory, care se recăsătorește a treia oară, deși al doilea soț trăia în exil. Ura ei față de soția lui Bethlen, pe care-l iubea și de care fusese refuzată, avea să-i atragă sfârșitul. Suzana Bethlen se îmbolnăvește grav, și îl convinge pe soțul ei că acest lucru se datorează vrăjilor Annei și prietenelor sale. Un proces se deschide, Anna este arestată din mijlocul unei șatre de țigani pe care-i adăpostea în castel, și cu bulibașa cărora trăia. Acuzațiile sunt grele: vrăjitorie, pruncucidere, incest, poligamie, atentat la viața primei doamne a principatului. Chiar dacă unele dintre ele se susțin greu, un Bethlen disperat, convins că boala soției e prilejuită de vrăjitoriile Annei, și tulburat că un bun creștin ca și el aproape cedase farmecelor acesteia, forțează pedeapsa capitală.
Și pentru că atmosfera din carte e demnă de Misterele Parisului, în noaptea dinaintea decapitării deținuta dispare din temnița grea, temnicerii găsind doar lanțurile sfărâmate! În carte, binenteles, pentru ca în realitate  a fost condamnată la exil în 1621 și i s-a confiscat întreaga avere.
Căutând disperată drumul spre Heidelberg, unde Pál, fratele său târziu descoperit și hărăzit să fie savant se stabilise, fantoma Annei apare în ultimul capitol sub forma unei cerșetoare zdrențuite,  care intră curajoasă în camera în care Gabriel Bethlen își dădea obștescul sfârșit. Gabriel Bethlen, singurul bărbat pe care Anna îl iubise, dar pe care nu-l putuse avea. Și care o numise în cele din urmă „târfa criminală a diavolului“…
Hotărât lucru, nu vă veți plictisi citind o carte cu personaje atât de puternice, admirabil conturate. Atmosfera din epocă este și ea magistral redată, atât în ceea ce privește viața și obiceiurile de zi cu zi, cât și din punct de vedere al evenimentelor istorice. Binenteles că totul se petrece în lumea nobiliară, plină de bogăție și orgolii, slujitorii sau iobagii fiind doar in mod pasager prezenți în carte.
Misterul titlului ni se relevă abia în ultimul paragaraf, când autorul ne roagă să ne gândim la metamorfoza unei flori de ciulin, primăvara superb colorată și împodobită de steluțe, și care toamna se transformă în ciulinul țepos, rostogolit de vânt ici-colo, până se oprește în vreun șanț. În maghiară ciulinului acesta de pustă i se spune „căruţa diavolului”.
„Puterea tinde să corupă, iar puterea absolută corupe în mod absolut”, spunea Lord Acton. Lui Gabriel nobilii i-au dat, în chip nechibzuit, puterea politică. Anna a moștenit și a învățat puterea seducției feminine. Combinate cu genele familiei Báthory, cele două puteri au răvășit Transilvania pentru douăzeci-treizeci de ani, lăsând amintiri de neuitat în istorie și legendele populare.

Please follow and like us:
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.