Silviu Măcrineanu: Biblioteca Româno-Maghiară – “ Din povestirile lui Esti Kornél”, de Dezső Kosztolányi

 

Din-povestirile-lui-Esti-Kornel-51709
Sunt bucuros să scriu din nou despre o carte a lui Dezső Kosztolányi, pentru Biblioteca Româno-Maghiară a Corbilor Albi. Prima data ce am scris despre „Nero, poetul sângeros”, o carte profundă și cu vădite accente filozofice. Apoi am descoperit un cu totul alt Dezső Kosztolányi, citind „Din povestirile lui Esti Kornél”! Accentele filozofice rămân, dar sunt bine disimulate sub un stil sprințar, spumos de cele mai multe ori. Si care te face să lași greu cartea din mână.

Primul capitol, unde Esti și alter-ego-ul său se înfruntă, își dau târcoale, își plasează lovituri ascunse, își șoptesc replici acide, într-un fel de joc de-a șoarecele și pisica, te menține într-o atmosfera de Dr. Jekyll și Mr. Hyde budapestani, pigmentată cu răsuciri absurde. Mai mult, atmosfera din  această carte pe mine m-a făcut să mă gândesc câte puțin la Eugen Ionesco, la Caragiale și – de ce nu? – la Păstorel Teodoreanu.

O lume a cafenelelor budapestane de început de veac douăzeci. Unde ziariștii și scriitorii se mișcă haotic, printre chelneri ce le dau cu îngăduință bani împrumut, prostituate de diferite etnii, polițiști ciudați, studenți imberbi, nihiliști vocali. Precum și o mare masă de lumpenproletariat, care-și caută drumul spre statutul de burghez. Descrierea acestei lumi este magistrală. Parcă ești acolo, în spațiile îmbâcsite de fum greu de țigări și mirosuri de parfumuri ieftine, de aburii de vin, bere și tărie, de aroma mâncărurilor piperate.

Si – culmea absurdului – Esti Kornél și păcătosul său alter-ego convin să scrie împreună o carte, despre întâmplările de viață ale primului! Zis și făcut! Urmează capitole minunate, unde Esti povestește întâmplări mirobolante, întâmplate aievea sau imaginate. Capitole precum extraordinarul nr. IX. Denumit:  „În care Esti Kornél face conversație – în bulgărește – cu conductorul bulgar și savurează dulcea spaima creată de babilonica încurcătură de limbi”. Sau cap. XVII – „În care Ürogi Dani îi face lui Ești Kornél o scurtă vizită, doar pentru o vorbă”.

Kosztolányi este un magistral observator al ființei umane, și asta se regăsește în descrierile personajelor sale. Atât de minuțioase și de sugestive. Incât toate îți par cunoscute din viața de zi cu zi. Mai că-ți vine să spui, despre câte unul dintre ele:

-Stai, dar ăsta parcă este tipul acela pe care l-am cunoscut zilele trecute!

Interesant este că – sub valul comediei absurde – autorul ne plasează reflecții de viață bine gândite, ne sugerează idei profunde. Spectrul morții iminente este prezent, obsesiv, în multe din întâmplări. Dovadă că-l preocupă în mod special pe autor. Dar pentru asta trebuie să treci de hazoasele situații produse de sociabilitatea lui Esti. Si să fii atent la ultimele paragrafe ale capitolelor. Care îți oferă fiecare câte o cheie, în care să interpretezi întâmplarea tocmai citită.

Nu o să descriu nici una dintre întâmplările povestite de Ești Kornel, v-aș priva de plăcerea unei lecturi captivante, care ascunde câte un „clou” în fiecare capitol. Astfel încât să vă facă să dați pagina cu nerăbdare, pentru a-l începe pe următorul. Oricum, autorul păstrează pentru la urmă o bucată splendidă de proză. Si închei recomandarea de a citi cartea cu titlul acesteia.

„În care Esti Kornél dă o zguduitoare descriere unei banale călătorii cu tramvaiul și-și ia rămas bun de la cititor”.

A bon entendeur, salut!

Acest articol a fost citit de 74 ori!

Please follow and like us:
error

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.