Acest articol a fost citit de 505 ori!
Cu ocazia lansării celor mai recente cărți ale sale, „Nocturna cu vampir Opus 1” și „Dinastia”, joi, 8 martie, la Librăria Dorian Gray, am avut plăcerea să-i iau un scurt interviu maestrului Stelian Tănase.
Silviu Măcrineanu: Domnule Stelian Tănase, Wikipedia vă descrie ca scriitor, eseist, istoric, politolog, publicist, scenarist, regizor, realizator de televiziune și analist politic. Sper că n-am uitat nimic. Cum v-ați defini dumneavoastră, mai pe scurt?
Stelian Tănase: Eu prefer să mi se spună scriitor. Toate celelalte lucruri pe care eu le fac sunt în conexiune cu scrisul. De exemplu, dorind să scriu cărți-document, a trebuit să intru în arhive și să mă transform într-un istoric. Și am petrecut 25 de ani în arhive, nu câteva săptămâni. Am scris și cărți non-fiction, mai greu de încadrat, la noi genurile literare nefiind atât de clar și de strict delimitate, am scris și romane, deci în mod evident titulatura de scriitor mă definește cel mai bine. Am făcut scenarii de film documentar, am făcut și scenarii de film artistic. Faptul că predau, sau sunt în presă se datorează tot destinului meu de scriitor.
Silviu Măcrineanu: Cum poate cineva să facă atâtea lucruri? Cum de vă ajunge timpul pentru atâtea activități?
Stelian Tănase: Fac aceleași lucruri de când mă știu. Mă scol la patru și scriu până la ora unsprezece, asta e rația mea zilnică de scris. În restul timpului fac celelalte activități.
Silviu Măcrineanu: Uimirea mea este cu atât mai mare, cu cât pentru scrierile cu caracter istoric, dar nu numai, este necesară o imensă muncă de documentare. Pe care o faceți cu obstinație, scrierile o atestă cu prisosință.
Stelian Tănase: Acum fac mai puțin, pentru că în ultimul timp am scris romane, mai am vreo două-trei proiecte în lucru, dar s-ar putea să intru iar în arhive pentru niște proiecte din spate, pe care eu le-am lăsat în sertar, și pe care aș vrea să le termin. Unul mi-e foarte drag, ca să spunem așa, am scris o carte despre Max Goldstein, cel care a pus bomba de la Senat în 1920, acțiune care s-a lăsat cu victime. Un om cu un destin foarte interesant, un anarhist care la sfârșitul vieții sale – la Doftana – face o declarație că s-a convertit la bolșevism. Declarație asupra căreia sunt sceptic, eu cred că a făcut acel lucru mai ales pentru un regim alimentar mai bun, corespondență și sprijin internațional. Asta pentru că bolșevicii închiși în diverse închisori din lume beneficiau de sprijinul material al Cominternului. Și aș vrea să termin acest proiect, la care am scris foarte mult, sunt sute de pagini, dar pentru asta ar trebui să mai fac o sesiune, să mai stau câteva luni în arhive. Însa asta numai după ce termin două cărți pe care trebuie să le lansez în curând.
Silviu Măcrineanu: Ați avut șansa să fiți printre primii cercetători români care au avut acces la arhivele fostei Securități. Cum se vede România în care am trăit, cei mai în vârstă, când o privești prin prisma rapoartelor de urmărire, de ascultare, a delațiunilor și măsurilor punitive?
Stelian Tănase: Prost. Urât se vede. Este o uriașă cantitate de maculatură plină de dejecții umane. Un fenomen al delațiunii de o vastitate la care nu m-am așteptat. În urma studiilor facute aș spune însă că ar trebui să fim mai precauți în aprecieri, să nu dăm vina în primul rând pe cei care au fost victimele acestui sistem, ci pe cei care l-au generat și l-au condus. Am văzut polemici de presă în care erau arătați cu degetul delatorii, fiind văzuți ca marii autori ai nenorocirii, deși ei erau șantajați, presați, sau – în unele cazuri – erau lacomi să obțină nu știu ce avantaje. Dar vinovații principali, marii responsabili, erau la Securitate, și mai ales la Partid, în sferele de sus. Deci lucrurile astea trebuie bine precizate.
În cele din urmă va trebui să mă întorc la un moment dat în arhive, și nu sunt foarte bucuros să o fac. Asta pentru că la un anumit moment, documentandu-mă pentru o carte, am găsit acolo atât de multă mizerie umană, încât n-am putut să mai scriu. Am fost nevoit să mă opresc. Ține însă și asta de riscurile meseriei de scriitor.
Silviu Măcrineanu: Ce teme noi o să aducă scrierile dumneavoastră viitoare, pentru că ne-ați obișnuit cu teme incitante?
Stelian Tănase: Am două teme noi în lucru. Prima se referă la românii din Războiul Civil din Spania și a doua la românii din Maquis-ul francez, cu multe personaje interesante de cercetat și pus în lumină. Lucrez la ele din când în când, printre alte proiecte.
Silviu Măcrineanu: Ați fost printre puținii intelectuali din cadrul acelei mitice Alianțe Civice care au avut o prezență oarecum constantă pe sticlă, în perioada scursă de la 1989 încoace. Ați moderat emisiuni, ați lansat formate, v-ați implicat și-n managementul unor posturi tv. Putem spune că aveți o relație specială cu televiziunea?
Stelian Tănase: Acum douăzeci de ani Pro TV-ul m-a invitat să fac un serial de televiziune, care nu s-a mai făcut până la urmă. Dar am intrat în studio și am prins gust, după care am fost invitat la Antenă, unde țineam o emisiune numită „Orient Expres”, dacă va amintiți, desființată din motive politice după o schimbare de guvern. Apoi a apărut Realitatea unde aveam un talk-show, și-mi plăcea să fac această conversație pe diverse subiecte, cu oameni interesanți. Mai târziu Realitatea a fost preluată de către Vântu, și – împreună cu Mircea Dinescu – am început să facem „Tănase și Dinescu”. Urmată de o emisiune „3×3”, și de un serial care se numea „București strict secret”, drag inimii mele, și pe care am început să-l urc pe YouTube, unde poate fi accesat ușor. Deci, încet-încet, am ajuns să-mi fac o meserie din televiziune, timp de nu mai puțin de douăzeci de ani.
Silviu Măcrineanu: Nu prea vă vedem des la Constanța, de ce?
Stelian Tănase: Fiindcă n-am fost invitat! Vara nu vin fiindcă nu-mi place plaja. Dar în rest vin când sunt poftit. Nu prea s-a întâmplat acest lucru până de curând, când m-a invitat Librăria Dorian Gray, și sunt foarte mulțumit de ce am găsit aici.
Silviu Măcrineanu: Referitor la „Dinastia”, una dintre cărțile pe care le lansați astăzi, m-a frapat titlul primului capitol. Și anume „Descălecatul”. În ce măsură sosirea principelui Carol poate fi asemuită descălecatului, într-o țară deja existentă, care nu trebuia întemeiată?
Stelian Tănase: Da, pentru mine sosirea lui Carol este un descălecat. Pentru că țara nu era constituită decât temporar. Urmând ca – după domnia lui Cuza – să ne întoarcem la principate separate, cu domni diferiți. Într-un fel se pierdea tot ce se cucerise, pentru moment, și Carol a fost soluția cea mai bună să evităm asta. A fost o mutare genială a elitei politice românești, care a salvat unirea.
Silviu Măcrineanu: În 1866 Principele Carol era primit cu aclamatii și nenumărate efuziuni sentimentale, de către populația României. După numai 5 ani, în contextul războiului franco-prusac, era pe cale de a fi asediat la palat de mulțimea furioasă, scandând împotriva sa. Asta ca să nu mai amintim episodul Republicii de la Ploiești, cu un an mai devreme. De ce această schimbare bruscă de atitudine?
Stelian Tănase: E bine știut că populația principatelor din acea vreme era profund filofranceză. Dar Franța intrase în război cu Germania, iar Germania câștigase războiul, obligându-l pe Napoleon al III-lea să semneze capitularea. Mai mult, ca supremă umilire a Franței, se declara constituirea Imperiului German, cu Whilhem I ca împărat, chiar la Versailles! Ceea ce face ca românii să nu fie foarte fericiți, din cauza asta izbucnind și protestele. Colonia germană din București organizase și ea, la Capșa, o serbare în cinstea nou constituitului Reich german, ceea ce a inflamat și mai mult spiritele, apărând incidente de stradă. O parte din antipatia către germani se transmite astfel și asupra principelui, care era german de origine. Dar acesta, foarte corect, și-a prezentat decizia de a renunța la domnie, în noile condiții. Din fericire clasa politică a realizat ce dezastru ar fi însemnat acest lucru pentru țară, și l-a convins să nu renunțe. Salvând astfel pentru a doua oară România de la dezintegrare.
Silviu Măcrineanu: A fost Brătianu mai inspirat decât omologii săi din alte țări balcanice, în alegerea prințului german, desemnat pentru a ne conduce? A fost România mai norocoasă decât alte țări balcanice, care n-au fost mulțumite în final de principii aleși?
Stelian Tănase: Da, putem spune că am avut noroc! Carol era un om serios, foarte echilibrat și foarte chivernisit în ceea ce privește cheltuielile, atât ale sale cât și ale statului. Nu s-a ținut de petreceri, nu era delăsător și a fost foarte disciplinat. Și – în plus – a impus clasei politice românești ceva din rigoarea sa. El a avut două pasiuni majore: transporturile și armata. Și amândouă au folosit la modernizarea și întărirea României.
Silviu Măcrineanu: De la apariția cărții „Moartea unui dansator de tango” au trecut aproape șapte ani, până ne-ați bucurat cu aceste două noi apariții: „Dinastia”, respectiv „Nocturnă cu vampir opus 1”. De ce așa mult?
Stelian Tănase: E foarte simplu. Deși cărțile mele se vând bine, și nu stau pe rafturi, în ultimii ani am două cărți refuzate. Una dintre ele, cea pe care o voi lansa în mai, respectiv „Partida de vânătoare”, a fost refuzată de către două mari edituri. Și nu din motive literare…
Ci mai degrabă fiindcă am asociată imaginea aceea, la care a contribuit și televiziunea, de activist politic, care spune lucrurilor pe nume și stârnește resentimente, atacuri și uneori sancțiuni politice și economice pentru cei ce-l publică și promovează. În același timp, încă de la debut, din anii optzeci, am fost un scriitor singuratic, izolat, n-am făcut parte din marile cenacluri literare, din diversele grupări de scriitori. E mai greu să răzbești în felul acesta, fără afiliere, dar am reușit. Dacă vă uitați în CV-ul meu veți vedea 23 de titluri. Printre care opt romane, mai am alte trei în sertar, deci sunt un scriitor activ, îmi fac meseria cu pasiune. Fără să atârn de un grup, de un cenaclu, de o redacție, nu cred că e cazul.
Silviu Măcrineanu: Ce proiecte de viitor aveți, cât va trebui să așteptăm până la viitoarea carte?
Stelian Tănase: Pot să vă anunț deja că voi face următoarea lansare la Librăria Dorian Gray, dacă și dânșii vor fi de acord, e vorba de noul meu roman care va apărea în luna mai, „Partida de vânătoare”, care este deja scris, fiind gata de doi-trei ani. Va urma o altă lansare, dar nu cred că în vară, Constanța fiind foarte aglomerată și obositoare în perioada respectivă. Am discutat – în urmă cu unsprezece ani – cu maiestatea sa Regele Mihai, timp de trei zile pline. Convorbirile respective au fost înregistrate video, le-am transcris acum ca text, rezultând un material substanțial, și sper să apar cu cartea în librării spre sfârșitul lui noiembrie.
Silviu Măcrineanu: Minunat. Sper să ne revedem atunci la Constanța.
Stelian Tănase: Cu plăcere! Trebuie doar să mă invite cineva, iar eu răspund prompt.
Silviu Măcrineanu: Sunt sigur că Librăria Dorian Gray nu va rata ocazia. Vă mulțumesc că ați dezvăluit cititorilor proiectele dumneavoastră de viitor, mai apropiat sau mai îndepărtat. Și vă așteptăm cu drag, de fiecare dată când aveți noutăți.
Acest articol a fost citit de 505 ori!
Ți-ai greșit cariera, omul mare de la mare!
Inteleg ca – pentru primul interviu din viata mea – e de bine? Am inregistrat audio cu telefonul, si azi am transcris dupa inregistrare. 🙁
Chiar mă întrebam cum ai procedat? Felicitări!