Acest articol a fost citit de 486 ori!
Azi am umblat în cămașă cu mâneca lungă, într-o căldură sufocantă. În mașină aveam o mini saună, dacă nu exista aer condiționat aș fi făcut probabil ca peștele din acvariu, cel cu care vorbea milițianul dintr-un banc vechi.
Nu știu cum naiba se face, dar acum 20 de ani umblam tot cu cămașă cu mânecă lungă, cu Dacia, și nu-mi era așa cald.
Chiar mi-aduc aminte o zi de vară, din perioada respectivă, când lucram la o multinațională de asigurări de viață. Un agent din echipă mă abordase scurt:
-Șefu’, mergi cu mine mâine în Costinești, să încheiem o asigurare?
-Merg, Mitică. Dar înainte trecem puțin prin Eforie, că am aflat că e nepotu-meu de la Brașov în tabără, să-l văd puțin, să-i dau și eu ceva de buzunar?
-Tu ești șoferul, tu faci traseul, a venit repede răspunsul.
Ajunși a două zi spre prânz la pensiunea din Eforie unde era cazat nepotul, aflu că acesta era încă la plajă. Stau, mă gândesc puțin, greu să găsești un kinder pe plajă, zic cu voce tare. Dar administratora pensiunii mă contrazice, spunându-mi că e ușor de găsit, face plajă lângă dinozaur(?).
Și iată-ne pe faleză, îmbrăcați la cămașă albă cu mânecă lungă, pantaloni închiși la culoare și cravată, încercând să găsim lighioana. Era un dinozaur gonflabil imens, verde, l-am reperat repede. Și am început să coborâm pe aleea de sub faleză, spre plajă.
Pe alee am avut puțină treabă, am închis doar două chioșcuri cu gogoși, sandwichuri și răcoritoare, ale căror vânzătoare s-au catapultat pur și simplu pe uși, dispărând în viermuială de trupuri de pe plajă, cât ai zice pește…
Dar odată ajunși pe nisip, am constatat cum în jurul, și mai ales în fața noastră, se așternea liniștea pe plaja imensă.
Deodată nu se mai vedea și nu se mai auzea nici un vânzător ambulant strigând în gura mare:
-Gogoși avem! Gogoși calde. Mari și pufoase ca Draga Olteanu. Gogoși avem!
-Nămol! Nămol la pahar avem! Va dați acum și diseară dansați geamparalele la Acapulco!
-Colorata, mâine gata! Poze pline de culoare, cu nevasta de la mare!
-Porumb fiert! Porumb avem! Ia porumbelul neamule, că acum zboară ultimele două bucăți!
Vedeam doar niște siluete obscure, care se prelingeau în viteză spre locuri mai ferite, mai umbrite și mai golașe.
Așa cum vă spuneam, acum 20 de ani umblam tot cu cămașă cu mâneca lungă, cu Dacia, și nu-mi era așa cald…
Acest articol a fost citit de 486 ori!