Biblioteca româno-maghiară – Silviu Măcrineanu despre Moștenirea Eszterei, de Sándor Márai

Acest articol a fost citit de 433 ori!

Sunt cărți a căror lectură te bulversează pur și simplu. Modul în care autorul povestește, direct sau prin ochii personajelor sale, modul în care sentimentele părăsesc foaia de hârtie și se încolăcesc în jurur legăturilor tale neuronale, modul în care acțiunile celor din carte fac ca inima să-ți tresară sau să o ia la galop, nebunește, toate astea strigă la unison că ai pus mâna pe o carte grozavă.

Ce păcat ar fi fost ca un titan al literaturii universale, precum Sándor Márai, să nu fie redescoperit spre finalul secolului trecut și să nu primească recunoașterea care se impunea. Ce destin interesant pentru acest autoexilat al convingerilor anticomuniste, acest om care a suferit enorm departe de Ungaria, sfârșind în mod tragic, nemaisuportand dezamăgirea.

Nu o să spun prea multe despre Moștenirea Esterei. Cartea am citit-o abia acum, luând-o în mână mai degrabă cu un sentiment de curiozitate, să văd dacă este altfel decât filmul lui Sipos. Am citit cu oarecare detașare primul capitol, după care scriitura m-a prins și parcă m-a tras într-un hău, un hău unde un amalgam dens de sentimente primare clipocește neliniștitor. Rar mi-a fost dat să găsesc atâta bogăție de sentimente într-o carte, rar am văzut suflete dezgolite și puse sub lupă cu atâta dezinvoltură. Deși descrierile fizice ale personajelor nu sunt atât de amănunțite, acestea sunt minunat conturate prin emoțiile și sentimentele pe care le trăiesc, în interacțiunea lor de zi cu zi.

Personajul Lajos, hoțul de suflete cum l-aș numi eu, este admirabil descris, dar mai ales prin amintirile, sentimentele și părerile celorlalte personaje despre el. Rar un scriitor cutează la o asemenea întreprindere riscantă. Lajos, un bon-viveur boem, fără nici cea mai mică urmă de simț moral, modifică și sfârâmă destine doar prin simpla – și temporara uneori –  prezență. Personajele gravitează în plasa sa, în jurul său, așa cum fluturii de noapte se învârt în jurul becului ce străpunge întunericul, în fața casei. Și iremediabil își ard aripile în contact cu acest orbitor Lajos, plătind scump bucuria de a se fi încălzit pentru o clipă la lumina aprecierii sale. Trebuie să recunosc că doar în literatură rusă, profunda literatură rusă, am mai întâlnit personaje masculine de un asemenea calibru.

Cartea se citește cu sufletul la gură, deși este orice în afară de o carte de acțiune. Intriga nu este pentru Márai decât prilejul de a picta sentimente, de a schița trairi devastatoare, de a ne ține captivi în urmărirea lor. Trăirea noastră ca cititor este atât de puternică, încât îți vine câteodată să intervii în acțiune, să lovești în stânga și-n dreapta, sau să-i strigi cu disperare Eszterei:

-Nu, nu face asta! Niciun motiv din lume nu justifică așa ceva.

Dar Eszter are propriul său destin, care pare să-i fi fost sorocit încă din ziua nașterii, și nu ascultă de îndemnurile noastre disperate. Și găsește în final tăria de a lua hotărâri majore, pecetluindu-și soarta, cu mândria celui care nu vrea să se recunoască înfrânt.

Sándor Márai – Moștenirea Eszterei, Editura Curtea Veche, Bucuresti, 2006

Acest articol a fost citit de 433 ori!

Please follow and like us: