Despre Rodion Markovits si „Câșlegi într-un picior”, sau despre cum răsucirile istoriei ne pot schimba radical viața.

Acest articol a fost citit de 1965 ori!

Prima dată m-a frapat titlul. Câșlegi într-un picior. Am răscolit prin memorie, să-mi amintesc sensul exact al cuvântului câșlegi. La naiba, era ceva din latină, legat de post, mi-am spus. Bătrânii, pe la țară, îl mai foloseau, extrem de rar însă. Dex-ul m-a salvat: „interval de timp între două posturi ortodoxe, în care creștinii pot mânca de dulce”. Aha, m-am lămurit, de aceea nu eram sigur, eu nefiind prieten cu postul.

Deci „Câșlegi într-un picior”. Sună puțin modernist titlul nu? Adică cum, o dezlegare la dulce șchioapă? Vom vedea că da, dacă vom avea răbdare să citim cartea lui Rodion Markovits. De fapt ce spun eu?, dacă vom răbda s-o lăsăm din mână.

Autorul zugrăvește în chip minunat atmosfera unui sat din Maramureș, undeva la început de secol XX. Îl bănuiesc pe Markovits că a trăit efectiv într-un astfel de sat, cu românii majoritari detașați, cu câteva familii de evrei scăpătați printre ei, și parcă și cu ceva maghiari, mai mult bănuiți decât introduși în acțiune, în afara notabilităților. Personajele cu care ne întâlnim par să vină dintr-o piesă de teatru stradal, din celebra commedia dell’arte dacă vreți, acțiunile lor părând expuse intenționat la vedere de către autor, chiar și atunci când ele se vreau secrete sau ascunse. Într-un sat mic de munte nimic nu poate fi tăinuit prea mult timp, asta este clar.

Notarul, boierul, porcarul, birăul, vrăjitoarea, ingenua, jandarmul, cârciumarul sau preotul, își împletesc destinul cu al altor zeci de familii, într-un mod ce amintește de ginta originară. Băutura și nevoile sunt la ele acasă în acest sat, aflat sub stăpânirea chezaro-crăiască, ca să ne păstrăm în nota vorbirii zonei geografice pomenite.

Dar cutumele străvechi și obiceiurile zilnice ale satului sunt date peste cap de o veste teribilă: a început războiul. Nu se știe exact cine cu cine luptă, dar toți bărbații valizi sunt încorporați și trimiși pe front. În sat rămân femeile și copiii, bătrânii, precum și schilozii, bărbați cu beteșuguri care-i țin departe de cătănie. Războiul pare o glumă proastă la început, dar el va dura patru ani, și va crea celor rămași probleme care la început par insurmontabile.

Situația lipsei bărbaților valizi face ca cei cu beteșug să fie priviți deodată într-o altă lumină. Parcă nu mai sunt așa de disprețuiți, parcă pot ține loc și ei de bărbați în putere, pentru unele lucruri. Și așa un pitic ajunge birău, iar Toma porcarul devine birjarul boierului, primind uniformă și biciușcă. Situația evoluează în a-l transforma pe Toma într-un fel de Don Juan local, pentru că ani de zile fără bărbat o femeie cu greu poate sta.

Astfel, pe lângă băutură și nevoi, pe ulițele satului se strecoară și promiscuitatea, desfrâul, adulterul și avortul. Sosirea ajutoarelor bănești de stat pentru familiile celor plecați ațâță în rândul femeilor și trufia, vanitatea și mândria nerușinată. Magazinele evreilor prosperă brusc la apariția valului de bani peșin, se cumpără stofe scumpe, cămăși fine, cizmulițe, basmale și dresuri.

Însă lovitura definitivă dată moralei ancestrale este produsă de sosirea prizonierilor de război. Un contingent numeros de bărbați valizi, de diverse naționalități, este distribuit localnicelor pentru a fi folosiți la muncă, până la întoarcerea bărbaților lor acasă. După post vin câșlegii…

Cum se termină povestea vă las pe voi să aflați, direct de la sursă. Dar cu promisiunea că va veți delecta cum rar ați făcut-o, citind un autor cu mare talent de povestitor.

Markovits Rodion – Câșlegi într-un picior, Editura Kriterion, 1986.

Acest articol a fost citit de 1965 ori!

Please follow and like us: