Blogul lui Gazosu 1 – Fără chitanța?

Acest articol a fost citit de 1114 ori!

Prima firma străină la care am lucrat după 1989 îmbutelia pepsi, sub franciza producătorului american. A fost și prima dată când a trebuit să colaborez la muncă cu oameni de diverse nații: evrei, olandezi, scoțieni, cehi sau nemți. Am făcut-o cu interes, de la fiecare învățând câte ceva. Cum asta se petrecea prin 1994-1997, beneficiez încă de experiențele de atunci. O să va relatez pe scurt câteva, să vă convingeți că erau extrem de interesante, și atunci și acum.

În primul rând a trebuit să montăm o fabrică nouă. Nouă este un fel de a spune, majoritatea utilajelor fuseseră casate și aruncate de alții, prin diverse colțuri ale Europei. De unde israelienii cu franciza le adunau, uneori gratis, și le expediau în România. TIR-urile soseau și aruncau în curte, la propriu, maldăre de fiare. Își permiteau asta, pentru că descoperiseră rețeta după care poți face din rahat bici! Rețeta era simplă: iei un inginer olandez atins de geniu, care de 25 ani monta doar fabrici de sucuri și bere, îl plătesti bine și-i ceri să facă din fiarele respective o fabrică. Numele lui era Wim, și cu ajutorul său mi-am perfecționat puțina engleză învățată din filme. Și m-am perfectionat și ca inginer, urmărindu-l cum rezolva probleme aparent insurmontabile. Wim avea un fel foarte direct și aplicat de a ataca problemele. Când ne-a sosit mașina de spălat sticle, aruncată recent de o fabrică de bere cehă, ea lucrase deja 25 ani. Pe fundul cuvei principale erau 30-40 de cm de sodă caustică pietrificată. Dar pietrificată rău de tot. Noi ne uitam disperați la ea, incapabili să găsim o soluție să o îndepărtăm. Wim în schimb, după ce a inspectat utilajul, a spus calm:

-Să vină băiatul de la aprovizionare.

Acesta s-a prezentat repede, cu agenda și pixul în mână.

-Marian, ne trebuie un pickamer, și două măști de gaze. Și niște șorțuri și mănuși de piele. Plus două perechi de bocanci.

În cinci zile de spart cu pickamerul, cu masca pe față, doi oameni – lucrând cu schimbul – au ajuns la fundul de metal al cuvei.

Altă dată, specialiștii de la Aversa, firma „celebră” de la care cumpărasem 3 pompe mari, întârziau să vină să le monteze. Trecuse o săptămână de când ne mințeau. Le-am fi montat noi, că nu era mare filozofie, dar pierdeam garanția. La ultimul telefon dispecera lor s-a scăpat că cei doi meșteri lucrează în alta parte, la o linie de îmbuteliat alcool, în Topologul de Tulcea.

-Joi termină, vineri se întorc la București, iar luni vor fi la Constanța, după prânz.

Îi traduc lui Wim, și omul începe să înjure în limba lui de baștină. Era miercuri după-masă.

-Mâine mergem la Topolog, îmi spune. Plecăm astfel încât să fim acolo pe la 11.00. Îi luăm pe meșteri cu noi, și când termină treaba îi va duce Marian cu mașina la București.

A doua zi am ajuns să văd și eu Topologul, sat situat într-un ambient foarte frumos, cu aer de munte, nu de șes dobrogean. Muncitorilor bucureșteni le-am servit-o că șefii au fost de acord să vină direct la noi, și că vor fi duși acasă cu mașina. Au dat mărunt din buze, dar cum telefoane mobile nu erau pe vremea respectivă, nu ne puteau verifica. La 13.00 eram la Basarabi, la fabrică, la 18.00 terminaseră treaba. La ora 22.00 beau bere la ei acasă, în București.

Wim gonise ca nebunul, și la dus și la întors, se credea pe autostrăzile europene.

-Las-o mai încet, i-am zis, că mai sunt radare pe traseu.

-Radare? Nu-mi spune mie de radare! În fiecare week-end, când merg la București, plătesc câte o amendă, fie la dus, fie la întors. 250 lei! Țară comunistă, unde polițiștii stau la pândă, ascunși ca hoții! Și știi ce?, sunt aceeași de fiecare dată. Cred că-mi știu orarul deja.

-250 de lei pe săptămâna? Ești tare, Wim! De ce nu le dai lor ceva, să te lase în pace?

-Cum adică?

-Adică pui 50 de lei în acte, când le dai, și le spui „fără chitanță”. Ei bagă banii în buzunar, îți dau actele, și te duci într-ale tale.

-Ești nebun? Vrei să mă aresteze? Să ajung la pușcărie? Cum să dau mită la poliție? La poliție, nu înțelegi?

-Ba da, dar tu nu înțelegi. Cum ai zis mai devreme, țară comunistă? Așa este, deci trebuie să te adaptezi. Ei se bucură mai mult la mită decât la amendă, care merge la bugetul de stat. Din mită își fac case, își iau mașini scumpe. O parte o dau mai departe șefilor, binențeles. Că dacă nu dau, or să stea în intersecție în București și or să dirijeze traficul pe căldura cea mai mare.

Wim se uita la mine ca la un nebun, binențeles.

-Nu știu cum poți vorbi despre asta așa de calm. Asta e mafia, ce spui.

-Așa este! În România cea mai mare mafie este cea din poliție și justiție, obișnuiește-te cu ideea asta.

Trec vreo două săptămâni de la întâmplare, și într-o luni dimineață îl așteptam pe Wim de la București, să facem probe la mașina de îmbuteliat. Mașina respectivă slujise credincios firma Pepsi, începând cu anul 1965! Când fabrica Munca din Ovidiu se asociase cu rivalii de la Coca Cola, dupa revoluție, fusese pensionată, dar acum i se oferea o nouă viață. Wim întârzia, lucru de mirare pentru el. În sfârșit apare în trombă, coboară din mașină transpirat și roșu la față, își pune halatul, și face scurta ședința de început de săptămâna. Înainte însă ne spune cu glas ciudat:

-Nu mă simt prea bine azi, și știți de ce? Iar m-au oprit nenorociții ăia cu radarul, îmi venea să-i omor văzându-le rânjetele de pe față.

-Și, iar 250 de lei?

-Stați să vedeți. În timp ce le dădeam actele, parcă m-a apucat nebunia, și n-am mai gândit. Am pus 50 de lei pe talon, și l-am întins unuia dintre ei, pe geam, fără să cobor. Și i-am spus, așa cum m-ați învățat voi: „Cincizecii? Fără chitanța?”.

-Și ce-a făcut, Wim?

-A rămas blocat, fără să știe ce să mai facă. Îți dai seama, de luni de zile vorbeam doar în engleză cu ei. Dacă am văzut că nu știe ce să mai facă, i-am luat actele din mână, lăsându-i banii, am dat din cap a salut și am plecat. Cinci minute mă tot așteptam să vină cu girofarurile aprinse după mine, să mă aresteze. Nici acum nu mi-am revenit…

-Welcome to East Europe, Wim!, i-a urat Marian, cu un zâmbet larg pe față. Copii tăi vor fi foarte bucuroși pentru cadourile ce le vei cumpăra, din cei 800 de lei economisiți pe lună.

Acest articol a fost citit de 1114 ori!